fbpx
Print this page
CNA reacționează la protestul public: posturile TV acuzate au fost monitorizate, dar nu au fost finalizate rapoartele

CNA reacționează la protestul public: posturile TV acuzate au fost monitorizate, dar nu au fost finalizate rapoartele


Consiliul Naţional al Audiovizualului a transmis, marți, un comunicat, în care reacționează la nemulțumirea publică pe care și-au exprimat-o, duminică, protestatarii în legătură cu activitatea de monitorizare a unor posturi de televiziune. 

 

„Consiliul este conștient de misiunea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, precum și al libertății de exprimare și, în egală măsură, trebuie să vegheze la informarea corectă și obiectivă a publicului”, se spune în comunicatul CNA.

 

CNA mai precizează că a monitorizat posturile de televiziune, inclusiv în zilele în care s-au desfășurat manifestații, dar rapoartele încă nu au fost finalizate. CNA promite că acestea vor fi puse rapid pe ordinea de zi a următoarelor sale ședințe și promite, de asemenea, că va lua „măsurile care se impun” în legătură cu posturile de televiziune urmărite.

 

Reacția CNA intervine după ce inclusiv câțiva dintre membrii instituţiei au subliniat că instituția menită să supravegheze audiovizualul are nevoie de reformă. La protestele de stradă de duminică, zeci de mii de oameni au acuzat lipsa de atitudine a Consiliului faţă de derapajele unor posturi de televiziune.

 

COMUNICATUL CNA:

„În contextul protestelor de stradă ce au avut loc în București duminică, 29.01.2017, proteste la care participanții și-au manifestat nemulțumirea și față de activitatea Consiliului Național al Audiovizualului, membrii acestui for fac următoarele precizări:

 

Consiliul este conștient de misiunea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, precum și al libertății de exprimare și, în egală măsură, trebuie să vegheze la informarea corectă și obiectivă a publicului.

 

Menționăm că departamentul de specialitate din cadrul instituției a monitorizat, ca urmare a reclamațiilor primite și a autosesizării, posturile de știri, cu privire la modul în care acestea au reflectat evenimentele din ultima perioadă, aflate în prezent pe agenda publică. Monitorizarea a cuprins și zilele în care s-au desfășurat manifestații la București și în alte orașe din țară. După finalizarea rapoartelor de monitorizare, acestea vor fi cuprinse cu celeritate pe ordinea de zi a următoarelor ședințe publice, urmând să fie luate măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile legislației audiovizualului”.

 

(Sursa: digi24.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare