fbpx
Portokal
Mănăstirea Bucium revendică un teren în centrul Iașului

Mănăstirea Bucium revendică un teren în centrul Iașului


Mănăstirea „Tuturor Sfinților” Bucium, reprezentată de Mitropolitul Teofan, cere în instanță un teren de 500 de metri pătrați în zona centrală a Iașului.

 

Biserica încearcă să obțină pământul și construcția aflată pe strada Petru Movilă nr. 65 încă din 2006, dar a primit un răspuns negativ de abia după 10 ani. Guvernului României prin Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a respins cererea de retocedare, în decembrie 2016, pe motiv că nu au fost depuse înscrisuri  din care ”să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și nici note de reconstituire a vechiului amplasmanet al imobilului solicitat”. Mai mult, s-a reținut că Mănăstirea Bucium nu a dovedit cu acte că este succesoarea în drepturi a Schitului Românesc Prodromul de la Muntele Athos. Astfel, lăcașul de cult a cerut judecătorilor Curții de Apel Iași să oblige Comisia să emită o decizie restituire în natură a pământului și construcției sau să propună măsuri reparatorii în echivalent.

 

Teren donat în 1894

În plângerea adresată instanței, se arată că proprietatea aflată în apropierea Băii Comunale a fost donată în 1894 de Catinca Bălănescu. Ulterior, în 1933, Schitul Prodromul –Bucium a concesionat terenul pe 24 de ani cetățenilor italieni Victor și Emil Nori. „Prețul chiriei a fost stabilit la suma de 150 mii lei pentru întreaga perioadă de 24 de ani. Chiria nu s-a plătit în numerar, ci frații Victor și Emil Nori s-au obligat în contul acestei chirii să construiască  pe teritoriul respectiv  o clădire care la expirarea contractului devine și rămâne proprietate deplină și exclusiv a schitului Prodromul”, se menționează în acțiune. Mai mult, reprezentanții mănăstirii susțin că o serie de înscrisuri dovedesc că Schitul Bucium, actuala Mănăstirea „Tuturor Sfinților” Bucium, a administrat o parte din averile Schitului Prodromul de la Muntele Athos. „Schitul Românesc Prodromul din Sfântul Munte Athos a funcționat ca o entitate românească cu statut de chiriaș pe teritoriul statului elen, deoarece plătea chirie la Mănăstirea Marea Lavră. Averea din țară era recunoscută ca făcând parte din Chinoviul Românesc și care își avea sediul fie la Schitul Darvari București, fie la Bucium Iași”, se precizează în documentul citat. Ulterior, toate proprietățile din țară a Schitului Prodromul de la Muntele Athos ar fi trecut în subordinea Schitului Prodromul Bucium, devenit Mănăstirea ”Tuturor Sfinților” Bucium.

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top