fbpx
 

EXCLUSIV. Cazul Doroftei-Cuza Vodă, managerul multiplu


Sute de medici fac cumul de funcții stat-privat, o discuție interminabilă în sistemul sanitar. Acuzat că face fertilizările la clinica proprie în timpul programului de la maternitatea de stat, doctorul Bogdan Doroftei este apărat de managerul Robert Dâncă: „Nu lipsește de la serviciu, e foarte implicat”.

 

Cazul directorului medical de la Maternitatea „Cuza Vodă” reaprinde controversa cumulului de funcții stat-privat. Bogdan Doroftei s-a dezvoltat puternic din 2009 până în prezent cu Clinica Origyn, care funcționează pe firma Fertigyn SRL, fiind asociat unic, cifra de afaceri ajungând anul trecut la 2,78 milioane lei, profitul net fiind de 498.000 lei.

Din iunie, este numit interimar ca director medical la „Cuza Vodă”, contestările unor cadre medicale din Maternitate nefiind legate de o posibilă incompatibilitate, ci pur și simplu de gradul său de implicare în funcția sa publică. „E tot timpul plecat, nu-și respectă programul, își vede de clinica proprie”, spun, sub anonimat, doi medici din Maternitate.

 

„Avem rezultate foarte bune”

Managerul Robert Dâncă spune însă că sunt opiniile unor cârcotași: „Vă asigur că Bogdan Doroftei tratează cu toată responsabilitatea postul pe care îl ocupă. Face parte din echipa mea și toți indicatorii privind actul medical sunt pe creștere în ultimele trei luni. Doctorul Doroftei n-a venit pentru bani sau pentru recunoaștere publică ca director medical, a venit ca să facă treabă. Face parte dintre tinerii care vor să schimbe în bine situația din Sănătate, iar când încerci să schimbi lucruri normal că apar și nemulțumiți”.

Sute de medici din Iași, mulți fiind șefi de clinici sau având alte funcții de conducere în spitalele publice, lucrează în paralel la cabinetele proprii sau sub contract în privat. Criticii lui Doroftei susțin că acesta „pleacă în timpul zilei la clinica sa pentru că face fertilizări, iar acestea nu pot fi programate seara, ci se fac la momentul optim, care poate fi la 10 dimineața sau la prânz. Și face asta aproape zilnic”.

Managerul Maternității susține însă că nu există o problemă cu absențele lui Bogdan Doroftei: „Aș fi primul care ar observa asta, nu este adevărat că își neglijează serviciul. El răspunde de calitatea actului medical în Maternitate și tocmai acest lucru s-a îmbunătățit în ultimele luni. Vom da publicității această evoluție în viitorul apropiat”.

 

Dr. Bogdan Doroftei n-a raspuns acuzațiilor privind neglijarea sarcinilor de serviciu, invocând tocmai programul foarte încărcat

 

A evitat incompatibilitatea

Bogdan Doroftei a fost nu doar asociat unic la Fertigyn SRL, ci și administrator până în momentul numirii ca director medical, în iunie a.c. Modificarea la Registrul Comerțului a fost operată în luna iulie, dar există un termen de 30 de zile pentru îndeplinirea procedurilor birocratice.

L-am căutat pe doctorul Doroftei la clinica sa din complexul Palas, care ocupa întreg mezaninul UBC 4 (United Business Center), un complex de birouri de clasă A, cu sisteme extrem de dure de securitate. O angajată ne-a înștiințat că „domnul manager este plecat din țară și vine luni”.

În ziua anunțată l-am căutat pe doctorul Doroftei la Maternitatea „Cuza Vodă”, dar a refuzat dialogul, invocând pregătirea unui congres de medicină care urma să aibă loc peste trei zile. „Domnul doctor Doroftei mi-a transmis că săptămâna aceasta nu are liber. Nu are cum să stea de vorbă cu dv. decât după miercurea viitoare, pentru că este prea plin, nu are când. Miercuri va pleca într-o delegație la Barcelona și nu va fi în țară”, ne-a transmis secretara de la Maternitatea Cuza Vodă.

 

Precedentul Onofriescu în lupta cu ANI

Unitatea medicală nu se află la prima controversă de acest gen. În decembrie 2011, medicul Mircea Onofriescu, care ocupa funcția de manager al Maternității, a fost găsit în stare de incompatibilitate prin faptul că, în paralel cu funcția publică de conducere, lucra și la o clinică care făcea fertilizare în vitro. Pe fondul acestei situații, medicul și-a depus demisia din funcția de manager, după aproape 4 ani de luptă cu ANI.

Clinica Origyn este acreditată pentru activitatea de prelevare de celule reproductive umane, pentru bancă de celule reproductive (procesare, conservare, stocare şi distribuţie) şi utilizare de celule umane în scop terapeutic (fertilizare in vitro). În pachetele medicale ale clinicii se mai regăsesc servicii de diagnostice și tratamente pentru infertilitate, crioconservare, monitorizarea sarcinii, intervenții chirurgicale, consultații ginecologice, urologice și endocrinologice, mare parte dintre aceste servicii fiind regăsite și în pachetul medical al Maternității Cuza Vodă.

 

Clinica Origyn a lui Bogdan Doroftei ocupă un etaj în Complexul Palas, fiind una de succes

 

Veniturile lui Dorofte, mult mai mici decât ale soției

Potrivit declarației de avere a directorului medical, acesta figurează cu trei terenuri forestire în intravilanul Iașului, titulară fiind soția, două case tot pe numele soției, un spațiu comercial primit prin donație în urmă cu patru ani de către Doroftei, trei conturi bancare cu o valoare ce nu depășește 124.000 lei și o datorie de 234.000 euro, scadentă în anul 2038.

La acestea se mai adaugă salariul de 26.976 lei pe l-a ridicat anul trecut de la Maternitatea Cuza Vodă și 33.620 lei pentru activitatea didactică la UMF Iași, sume care pălesc în fața veniturilor de 345.000 lei realizate de soție în cursul anului trecut.

 

Doroftei, naș de cununie al fiicei lui Gheorghe Nichita

În septembrie 2014, fiica cea mică a lui Gheorghe Nichita s-a căsătorit cu Cosmin Livezeanu, un tânăr care lucra la BCR. Naşi le-au fost ministrul Muncii, Rovana Plumb, împreună cu soţul, dar şi notarul public Manuela Pohoaţă, fiica procuroarei Maria Pohoață, şi soţul acesteia, nimeni altul decât medicul Bogdan Doroftei. Reamintim faptul că Ilinca Nichita a fost stagiară la cabinetul notarial al Manuelei Pohoaţă până și-a deschis cabinetul personal în sediul Primăriei din Valea Lupului și apoi pe b-dul Independenței.


Citeste si...
Nota
(2 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30