fbpx
 
Pilă, concediat a treia oară de Laicu, la DRDP. Câștiga 10.000 de lei/lună fără să facă nimic

Pilă, concediat a treia oară de Laicu, la DRDP. Câștiga 10.000 de lei/lună fără să facă nimic


I-au luat funcția de două ori lui Pilă și de două ori acesta și-a recăpătat-o în instanță. Directorul executiv Ovidiu Laicu i-a desfăcut contractul de muncă directorului regional Dănuț Pilă din cauza absențelor nemotivate. „Este o făcătură, m-a trimis cu biroul la Secția Drumuri Naționale Iași, apoi a avut pretenția să semnez condica la sediul Direcției Regionale”, spune Pilă. „Nu ne permitem să plătim cu 10.000 de lei lunar un om care nu face nimic la birou”, afirmă Laicu.

În urmă cu aproape o lună, directorul regional Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași (DRDP) a fost dat afară. Directorul regional executiv al DRDP, Ovidiu Laicu, spune că din cauza absențelor. A acumulat peste 60, i-a făcut două referate de sancționare și apoi i-au desfăcut contractul de muncă.

„Este o făcătură”, acuză Dănuț Pilă, care s-a și adresat instanței pentru a cere să fie repus pe funcție. Bătălia este, de fapt, pentru un salariu net lunar de 10.000 de lei. O mică avere pentru cei mai mulți dintre angajații firmelor din Iași.

Îi luau 10.000 de lei pe lună

În această vară, directorul general executiv al DRDP, Ovidiu Laicu, a semnat două referate de sancționare pe numele Dănuț Pilă. Directorului regional i se reproșa faptul că nu vine la serviciu. „A acumulat în total peste 60 de absențe nemotivate. Postul lui s-a desființat de către Compania Națională. I-am oferit alte 10 posturi corespunzătoare funcției și pregătirii, dar a refuzat să muncească și ne-a dat în judecată. A motivat că are procese pe rol și nu trebuie să vină la serviciu până la o decizie definitivă a instanței”, explică directorul Ovidiu Laicu.

Acesta mai spune care este, de fapt, miza: o diferență salarială de 4.000 de lei. „Nu puteam plăti un om lunar cu 10.000 de lei fără să facă nimic. A refuzat celelalte posturi oferite pentru că îi scădea salariul la aproximativ 6.000 de lei net”, mai spune Laicu.

 

Laicu (stânga) vrea să scape cu orice preț de Pilă

Pilă: „Făcătură”

Fostul director regional Dănuț Pilă spune că totul este o făcătură și că instanța îi va da dreptate. „Am deschis deja proces. Este o invenție de-a domnului Laicu pentru a scăpa de mine. Eu aveam o hotărâre definitivă să fiu repus în funcție. Ovidiu Laicu m-a trimis la sediul Secției de Drumuri Naționale (peste drum de Stadionul Emil Alexandrescu - n.r.), mi-a scris director pe ușă, mi-a dat un calculator și m-a lăsat fără atribuții. Am semnat condica acolo unde am fost trimis, acum mi-a făcut referate că nu am semnat condica la sediul Direcției Regionale de lângă Universitate”, declară Pilă.

Acesta susține că povestea cu absențele de la serviciu este inventată de către Ovidiu Laicu și că a semnat condica, zilnic, acolo unde trebui să fie prezent: la biroul de la Secția Drumuri Naționale.

Comedie mare

Scandalul de la DRDP este vechi și costă contribuabilii bani mulți. În anul 2012, în octombrie, Dănuţ Pilă, director al DRDP Iaşi, numit politic, pe filiera PDL, a fost înlocuit din funcţie cu Ovidiu Mugurel Laicu, director numit pe filieră PSD.

Imediat după destituire, Dănuţ Pilă a mers în instanță și, în aprilie 2013, i s-a dat dreptate. A câștigat dreptul a primi salariile restante şi repunerea în funcţia deţinută anterior. Numai că postul era deja ocupat de către Ovidiu Laicu. Astfel încât Compania Națională a inventat un post nou pentru Ovidiu Laicu – director executiv, iar Dan Pilă a reocupat scaunul de director regional. Dănuț Pilă a primit salariile restante şi a intrat pe grila de salarizare rezervată directorului general. Numai că a fost lăsat, vreme de 5 ani, fără atribuții executive. I-au fost lăsate atribuții pe Protecția Muncii și Laborator.

A treia tentativă, cea mai dură

Absurdul situației a fost atins când directorul general al DRDP, Dănuț Pilă, a început să fie controlat și legitimat de către paznic la intrarea în instituția pe care, pe hârtie, o conducea. Salariul i-a fost majorat, anul trecut, la nivelul celorlalți directori regionali de la Drumuri Naționale, iar în 2018 salarizarea a ajuns la amețitorul nivel de 16.000 de lei net, lunar.

În 2017, tentativa numărul doi: Pilă a fost destituit din nou. Iar s-a dus la Tribunalul Muncii și pe, 31 mai 2018, a anulat decizia. Dosarul e în apel, cu șanse mari de câștig pentru Pilă: angajatorul îi modificase contractul individual de muncă fără acordul lui.

Așa s-a ajuns la planul C: darea afară a lui lui Pilă pe motiv de absențe nemotivate.

 

La ce s-a ajuns din cauza politicienilor penibili ce pun șefi la instituții-cheie: judecătorii vor trebui să analizeze unde ar fi trebui să semnze condica Pilă – la Secție sau la Direcție?

530.000 de lei pentru găselnița cu doi directori

Faptul că pe statul de plată al DRDP a fost menținut un director în plus, între 2012 și 2018, înseamnă o cheltuială suplimentară de 530.000 de lei. Până la nivelul august 2017, paguba calculată era de 330.000 de lei. La acești bani s-a adăugat încă un an cu salariul net de 10.000 de lei lunar, astfel că paguba a crescut la aproape 530.000 de lei.

Și sindicatul cerea un singur șef

Până și Sindicatul de la DRDP ajunsese să solicite la București rezolvarea cazului unic de la Iași. Conducerea sindicatului, în relații nu foarte bune cu actualul director, Ovidiu Laicu, a solicitat să fie păstrat în funcție un singur director, fără să precizeze care dintre ei. De altfel, Ovidiu Laicu este în relații reci cu sindicatul de când a evacuat, în plină iarnă, o familie dintr-o locuință de serviciu a Drumurilor Naționale.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: