fbpx
Portokal
„Garantat Harabagiu”: nou bloc în Smârdan, fără locuri de parcare

„Garantat Harabagiu”: nou bloc în Smârdan, fără locuri de parcare


Viceprimarul a semnat PUZ-ul unui bloc cu 4 etaje construit pe un teren de doar 460 mp. Sufocare în cea mai râvnită zonă imobiliară din Iași, dar pe bani foarte mulți pentru dezvoltatori. După ce-a obținut bloc cu 3 etaje și mansardă, Ioan Hatmanu mai încearcă acum o supraînălțare și transformarea parcării de la parter în apartamente. Rețeta casei!


O nouă investiție imobiliară controversată. În aceeași zonă „fierbinte”, Smârdan, a început construcția unui imobil parter, trei etaje și mansardă. Blocul se ridică pe strada Fericirii numărul 2, iar investiția este a firmei Marluc-H, reprezentată de Ioan Hatmanu. Terenul are o suprafață de doar 464 metri pătrați. Mai nou, locatarii din zonă susțin că investitorul ar mai fi achiziționat o parcelă, în vecinătate, și din acest motiv cere modificarea indicatorilor urbanistici.

A încercat cu șase etaje
În ultimii ani, investitorul a încercat mai multe variante pentru construcția unui imobil pe strada Fericirii. Spre exemplu, în data de 7 aprilie 2016, în cadrul Comisiei de Urbanism a Primăriei, s-a analizat documentația urbanistică cu indicatorii propuși: procent de ocupare a terenului de 50%, coeficient de utilizare de 4, regim de înălțime subsol, parter și șase etaje. Pentru că atât în 2015 cât și în 2016, locuitorii din zonă s-au arătat nemulțumiți de acest proiect, comisia nu a avizat acești indicatori. După o săptămână, pe 14 aprilie 2016, comisia a avizat un imobil cu P+3E+M.

Nu se mai întelege nimic din zona Smârdan, blocuri și case. Noua construcție, pe o fâșie de 460 mp

Ce reclamă vecinii
Proiectul imobiliar a căpătat concretețe prin Planul Urbanistic Zonal aprobat în ședința Consiliului Local din 29 noiembrie 2017. Astfel, aleșii locali au avizat construirea de locuințe colective pe strada Fericirii numărul 2, pe terenul de 464 metri pătrați deținut de firma Marluc-H, al cărui reprezentant s-a declarat a fi Ioan Hatmanu.

Regimul de înălțime a fost stabilit la P+3E+M, POT de 50% și CUT de 2,5. De curând, au început lucrările, autorizația de construire fiind eliberată pe 4 octombrie 2018. Vecinii au identificat o primă problemă. „La primele excavații a țâșnit apa din pământ, semn că pânza freatică e foarte sus”, a spus un locuitor al zonei care a dorit să-și păstreze anonimatul.

„Nu pot decât să mă amuz pentru numele străzii care este predestinat. Investitorului!!! Ironic vorbesc, bineînțeles. Auzi. Strada Fericirii!!! În rest, nu stiu ce să mai comentez!”, Postare a unui internaut pe o pagină de Facebook care prezintă abuzurile urbanistice din Iași

Aceasta nu este singura problemă identificată de cei ce locuiesc la casele din apropiere. Aglomerarea zonei prin creșterea numărului de mașini ce vor tranzita și vor opri, diminuarea spațiilor verzi, umbrirea caselor învecinate, poluare (în atmosferă, dar și fonică), supraîncărcarea rețelelor de utilități (apă, canalizare, gaz, energie electrică) sunt celelalte aspecte reclamate de ieșenii care își au casele pe străzile adiacente.

 

Investitorul mai face o încercare

Un alt element care le dă frisoane locuitorilor din acea parte a Smârdanului îl reprezintă un certificat de urbanism emis pe 28 septembrie. Potrivit acestui document, firma Marluc-H a cerut modificarea și extinderea Planului Urbanistic Zonal aprobat prin hotărârea de Consiliul Local din noiembrie 2017. „Pentru modificarea regimului de înălțime, modificarea funcțiunii parter din parcare în locuințe, organizarea parcare pe nr. cad. 155089”. Traducerea acestor termeni tehnici a făcut-o un ieșean care locuiește acolo și cunoaște proiectul în detaliu. „Investitorul a achiziționat o parcelă undeva în apropiere. Sub pretextul că va muta parcările acolo, investitorul cere aprobarea ca la parter, în locul mașinilor, să amenajeze apartamente. Și, în plus, mai face o încercare de a mai înălța clădirea”, a afirmat locatarul.

Vecinii au reclamat că a țâșnit apă la primele săpături, pânza freatică fiind la suprafață


Mai are un bloc în zonă
Ioan Hatmanu, o figură discretă în rândul dezvoltatorilor imobiliari, a fost printre primii care au „descălecat” în Smârdan. Acesta a construit imobilul de lângă sensul giratoriu, cum se intră din Smârdan pe strada George Emil Palade, spre strada Moldovei la numărul 32C. Acolo, tot pe o suprafață mică de câteva sute de metri pătrați a ridicat un bloc cu patru niveluri. Și, un amănunt important, fără locuri de parcare.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top