Admis inițial în 2007
Țef de promoție în facultate, Mihai Chirica s-a înscris la doctorat în 2007, cu tema „Contribuții privind dinamica și monitorizarea alunecătorilor de teren – cu referire la municipiul și județul Iași”, având specialitatea „Inginerie civilă. Inginerie Geotehnică“. Conducător de doctorat îi este profesorul Vasile Mușat de la Facultatea de Construcții a Universității Tehnice „Gh. Asachi “ Iași.
„Eu m-am ocupat de aspectele tehnice ale tezei de doctorat a lui Mihai Chirica. Din câte știu eu, el a fost exmatriculat. Parcă în 2013. Nu și-a finalizat o lucrare la termenul stabilit și de aceea a fost exmatriculat. Dar acestea nu sunt informații pe care să le dau eu. Cel mai bine știu cei de la Școala Doctorală“, spune Mușat.
Până să devină și el doctor, de universitate, Chirica „își face mâna” cu doctorii din spitale
Secretomanie totală
De la universitate, nimeni nu vrea să ofere informații despre doctoratul primarului, plimbându-ne de la Consiliul de Studii Universitare de Doctorat al Universității la rector și invers.
Șeful Școlii Doctorale, Liviu Goraș, care este plecat o conferință în străinătate, susține că nu știe amănunte legate de doctoratul lui Chirica.
„Avem mulți doctoranzi. Vă dați seama că nu știu situația tuturor. Dacă a fost exmatriculat și s-a reînscris, înseamnă că totul a fost legal. Probabil că acum este la studii cu taxă. Mă voi interesa și eu să văd exact care este situația. Mai multe informații poate oferi secretara Școlii Doctorale“, s-a mărginit să spună profesorul Goraș.
Secretara Școlii Doctorale de la TUIAȘI, Cristina Nagâț, a refuzat însă să ne ofere informațiile solicitate. „Informațiile legate de un anumit doctorand nu pot fi date. Am nevoie de acordul domnului rector“, a declarat Nagâț.
Nici rectorul nu știe nimic
Rectorul Universității Tehnice, Dan Cașcaval, susține că nu are informații despre modul în care își susține doctoratul Mihai Chirica. „Nu eu mă ocup de așa ceva. Eu sunt rector de doi ani și nu am de unde să știu situația domnului Chirica din 2007. Vorbiți la Consiliul de Studii Universitare de Doctorat. Pentru mine, domnul Chirica este un doctorand ca oricare altul. Mai ales că eu sunt la Inginerie Chimică, iar dumnealui la Construcții. Dacă în cazul dumnealui legea a permis reînscrierea, atunci nu văd să fie probleme. În discuțiile cu dumnealui, eu l-am văzut ca primar al Iașului și nu ca doctorand la noi“, precizează rectorul Cașcaval.
Plătește taxă anual
În puținele cazuri în care cineva este exmatriculat, potrivit regulamentului, persoana în cauză se poate reînscrie la studii doctorale cu taxă. „Oricine poate face program de studii doctorale gratuit o singură dată, fără să depășească trei ani. Următoarele programe se fac doar cu taxă“, explică Nagâț.
Potrivit Regulamentului Școlii Doctorale, exmatricularea unui doctorand are loc fie la solicitarea conducătorului de doctorat, dacă nu și-a îndeplinit obligațiile din program, fie după cei trei ani de studio, dacă nu și-a susținut teza. Sau la sfârșitul primului an de doctorat dacă nu și-a susținut proiectul referitor la partea de cercetare.
„Perioada maximă de întrerupere a unui doctorat este cumulată de doi ani. Perioada de prelungire poate fi tot de doi ani. Aceștia se adaugă la cei trei ani de studiu prevăzuți de regulament. Aceste prelungiri sunt acceptate în cazul în care doctoratul nu și-a prezentat un raport și mai are nevoie de timp să-și continue activitatea“, mai spune Cristina Nagâț.
În momentul de față, potrivit datelor de la Consiliul de Studii Universitare de Doctorat al universității tehnice, cel mai vechi doctorand este din 2010, dar mai sunt câțiva și din 2011 și 2012.
Își susține teza anul viitor
Conducătorul de doctorat al lui Mihai Chirica susține că primarul s-a reînscris în 2014 și are posibilitatea să-și susțină teza în următorii doi ani.
„Mihai Chirica are toate etapele parcurse. A depus toate rapoartele, referatele care i-au fost cerute activității conexe tezei. Nu mai are decât să-și finalizeze teza. El a primit acceptul Școlii Doctorale să-și prelungească doctoratul și mai are încă doi ani. Am înțeles că intenționează ca anul viitor să o susțină“, adaugă Mușat.
Lucrul pe care și-l dorește cu ardoare
Într-un interviu acordat recent săptămânalului 7est, Mihai Chirica a trecut nesusținerea tezei de doctorat la capitolul „lucruri pe care nu a reușit să le facă“. „Vreau să îmi termin doctoratul. Chiar îmi doresc lucrul ăsta că am muncit zece ani și nu vreau să am munca aruncată la coșul de gunoi. Mai am încă un referat și să îmi susțin teza“, a spus Mihai Chirica.
Nichita a acuzat faptul că Oprea a acționat politic
Și Nichita a rămas pe tușă
Și fostul primar al Iașului, Gheorghe Nichita, a fost exmatriculat de la doctorat, dar de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“. Acesta a fost exmatriculat în 2007, la propunerea Senatului, de către rectorul Dumitru Oprea. „Gheorghe Nichita se înscrisese la doctorat în urmă cu nouă ani, cu teza «Managementul serviciilor publice». El nu şi-a susţinut însă nici un referat şi a fost dat afară din acest motiv. La noi, studiile de doctorat durează maximum opt ani, şase cu finanţare de la bugetul statului, iar doi cu taxă. În momentul în care Biroul Senat a luat decizia exmatriculării, trecuseră deja nouă ani“, a spus atunci Oprea.