La Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria" din Iaşi 23 de copii confirmaţi cu COVID-19 sunt internaţi pe 20 de locuri disponibile în zona roşie, alţi patru sunt internaţi la terapie intensivă, unul dintre aceştia, în vârstă de două luni, fiind intubat pentru a putea respira, transmite Agerpres.
Un bărbat din municipiul Slobozia a fost reţinut de poliţişti 24 de ore pentru tentativă de omor, după ce a lovit şi înjunghiat un tânăr de 19 ani din Brăila, informează luni IPJ Ialomiţa.
Un memorandum pentru înfiinţarea Parcului Natural Codrii Iaşilor a fost semnat de şapte primării, consilii judeţene şi locale, precum şi de cele mai active organizaţii civice ieşene, potrivit unui comunicat al Greenpeace România.
Surse liberale au declarat pentru Știrile Pro TV că liderii PNL au decis ca parlamentarii liberali să fie prezenți în sală la votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, dar să nu voteze.
Denunţătorul din spatele mai multor dezvăluiri recente a apărut la televiziune şi a adus o serie întreagă de acuze grave, dar nu noi, companiei conduse de Mark Zuckerberg, transmite News.ro
Polițiștii de frontieră din Giurgiu au depistat opt cetățeni străini, șase provenind din Turcia și doi din Maroc, care au încercat să intre ilegal în România, folosind pașapoarte și cărți de identitate false.
Incidența cazurilor de Covid în București a ajuns la 9,64 cazuri la mia de locuitori, potrivit G4Media. Creșterea rapidă reflectă răspândirea rapidă a infecției cu tulpina Delta a coronavirusului.
O șoferiță de 79 de ani din Timișoara a provocat un accident rutier spectaculos. Femeia nu a redus viteza la intrarea într-un sens giratoriu și a zburat, la propriu, prin intersecție, în primele ore ale dimineții de luni.