fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 

Items filtered by date: Sambata, 26 Iunie 2021

Foametea face ravagii în Madagascar, forţându-i pe mulţi dintre locuitori să mănânce lăcuste, frunze de cactus şi chiar noroi, a alertat vineri un înalt reprezentant al ONU.

Publicat in Panorama
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, că la Iaşi parteneriatul cu USR PLUS funcţionează după o „înţelegere originală".

Publicat in Administratie Locala
O tânără a încercat să se sinucidă, sâmbătă, aruncându-se cu mașina în Lacul Ciric, dar a fost salvată de un polițist local și un pompier voluntar aflat în timpul liber.

Publicat in Social
Metodele chirurgicale au evoluat de-a lungul anilor. S-a avut în vedere, în principal, diminuarea traumelor, micșorarea perioadei de spitalizare și recuperarea rapidă a pacientului. Cu multiple avantaje, coblația este o soluție chirurgicală superioară, perfectă pentru tratamentul multor afecțiuni din sfera ORL.

Publicat in Sanatate
Asociația „Casa lui Patrocle” a publicat vineri seara pe Facebook imagini greu de privit, cu un cățel captiv într-un maldăr de moloz la o groapă de gunoi din județul Suceava. Puiul, căruia îi rămăsese numai capul afară, era mâncat de viu de viermi, iar sub el, în pământ, mai era un cățel, deja putrezit.

Publicat in Moldova
Toată ţara se află sâmbătă până aproape de miezul nopţii sub Cod galben de instabilitate atmosferică, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Publicat in Vremea

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        

Cartierul Austriac