fbpx
 

Items filtered by date: Vineri, 17 Septembrie 2021

Consiliul Politic Județean PSD s-a întrunit astăzi și a luat o serie de măsuri menite să dinamizeze activitatea în cadrul organizației.

Publicat in Politica Locala
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susține că la serviciul de Urbanism din cadrul primăriei pe care o conduce „nu mai merge cu «înțelegeri» în afara legii”. Edilul a oferit un exemplu întâmplat recent când un angajat al primăriei din cadrul serviciului de Urbanism ar fi fost „abordat în trafic de un dezvoltator imobiliar care i-a aruncat un plic cu bani pe geamul mașinii”, după care „a mers direct la poliție”.

Publicat in Administratie Locala
Un elev de la Liceul Auto din Târgu Jiu a fost transportat de urgenţă la spital, după ce a fost găsit în stare de inconştienţă în curtea şcolii. Se pare că elevul ar fi încercat să sară gardul într-o pauză.

Publicat in Social
Marius Eduard Moise, comisar şef în cadrul IGPR - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, la data faptelor ofiţer de poliţie judiciară din DNA, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi favorizarea făptuitorului.

Publicat in Justitie
Cinci persoane sunt audiate, vineri, de poliţiştii din Vatra Dornei, după ce membrii unei echipe care filma un documentar despre defrişările ilegale au fost agresaţi de mai mulţi indivizi.

Publicat in Justitie
Meteorologii au actualizat, vineri, informarea de ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată şi intensificări ale vântului, valabilă la nivelul întregii ţări.

Publicat in Vremea
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Andrei Spânu, a declarat joi seară la TVR Moldova că, începând cu luna octombrie, va fi livrat gaz din România prin intermediul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău.

Publicat in Moldova
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 a avut loc vineri dimineața în județul Buzău.

Publicat in Social
Ministrul Mediului Tanczos Barna a condamnat vineri incidentul în care un activist de mediu și doi jurnaliști care filmau un documentar privind tăierile ilegale de păduri au fost bătuți crunt de un grup de oameni, în județul Suceava, afirmând că lucrurile au ajuns mult prea departe. „Le cer tuturor structurilor din sistemul silvic și de mediu să ofere cooperare totală organelor de anchetă penală și să ofere întreg sprijinul pentru identificarea și sancționarea vinovaților. Garda Forestieră Suceava a pornit deja un control în acea zonă, iar orice abatere de la legislația silvică identificată va fi drastic sancționată”.

Publicat in Social
„Nu există cadru legal pentru introducerea certificatului verde”, afirmă șeful Consiliul Național pentru Combaterea Discrinimării, în condițiile în care guvernul se pregătește să adopte în această după amiază o hotărâre prin care să condiționeze accesul în restaurante sau la evenimente de certificatul verde COVID-19, dacă rata de infectare trece de 3 la mie.

Publicat in Guvern
Pagina 2 din 3

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30