fbpx
 

Items filtered by date: Joi, 12 Mai 2022

Peste 14 tone de deşeuri, constând în îmbrăcăminte, mobilier, echipamente electrice şi electronice la mâna a doua, au fost depistate de autorităţi într-un container sosit din SUA în Portul Constanţa, urmând ca acestea să fie returnate ţării de provenienţă.

Publicat in Social
Pompierii și polițiștii din Caraș-Severin au fost solicitați, joi dimineață, să intervină în cazul unei femei care amenința că se aruncă în gol de la etajul 4. La fața locului a ajuns și un negociator, însă la un moment dat, femeia a alunecat și a căzut. Femeia primește acum îngrijiri medicale, scrie Libertatea.

Publicat in Social
Un videoclip identificat de CNN arată nişte soldaţi ruşi care au împuşcat şi au ucis doi civili ucraineni neînarmaţi în faţa unei reprezentanţe auto, pe 26 martie, înainte de a jefui reprezentanţa. Una dintre victime era proprietarul, a cărui familie a refuzat să i se dea numele, iar cealaltă era Leonid Oleksiovici Pliats, paznicul în vârstă de 68 de ani.

Publicat in Panorama
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Giurgiu au fost sesizați în mod direct de către doi tineri, de 18 și 23 de ani, ambii din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că, la data de 2 mai a.c., ora 21.30, au fost deposedați de bijuterii prin amenințări de către mai multe persoane, respectiv șantajați cu privire la plata a 1.000 de euro, în vederea restituirii actelor de înmatriculare ale autoturismului, cauzând un prejudiciu de 3.000 de euro.

Publicat in Justitie
Poliţiştii de frontieră din vama Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Lexus, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Italia.

Publicat in Moldova
Cornelia Nagy a fost eliberată, la cerere, din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC), printr-o decizie a premierului Nicolae Ciucă, publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Publicat in Administratie Locala
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti efectuează, joi dimineaţă, o percheziţie domiciliară într-un dosar de înşelăciune prin metoda „ghicitul”, prejudiciul stabilit până în acest moment fiind de 230.000 de lei.

Publicat in Social
Decizie neobişnuită a guvernului thailandez, care a hotărât să distribuie gratuit un milion de plante de canabis gospodăriilor din întreaga țară.

Publicat in Panorama
Un băiat în vârstă de 16 ani din județul Vaslui s-a înecat într-un lac de acumulare de la marginea satului. Băiatul a sărit de pe baraj şi a dispărut sub apă.

Publicat in Moldova
O fetiţă de 8 ani şi mama ei au fost accidentate, joi dimineaţă, în timp ce traversau strada pe o trecere de pietoni în comuna Plopu, minora decedând în urma impactului.

Publicat in Social
Pagina 3 din 3