Un copil de 13 ani din București a fost atacat în județul Teleorman de 6 câini comunitari. Acesta se afla în vizită la bunicii săi, iar acum este internat în spital cu răni grave.
La scurt timp după ce în Moscova și la reședința oficială a Vladimir Putin au fost amplasate în sisteme antirachetă, aceleași arme au fost poziționate și lângă palatul prezidențial al liderului de la Kremlin.
Cancelarul german Olaf Scholz a decis să trimită Ucrainei tancuri Leopard 2 şi să permită altor ţări, cum ar fi Polonia, reexportul către Kiev al acestor blindate produse în Germania, anunţă marţi revista Der Spiegel, preluată de Reuters.
Jandarmii tulceni au sancţionat, marţi, un bărbat care a participat la manifestările organizate în centrul municipiului cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române şi a huiduit în timpul discursului susţinut de primarul Ştefan Ilie.
Luptele din estul Ucrainei sunt printre cele mai violente de până acum de-a lungul războiului, iar multe din imagini care apar de pe front sunt cu adevărat dramatice. În Donbas, în tranșee, rușii și ucrainenii au ajuns să se împuște chiar și de la mică distanță, iar imaginile au fost surprinse din dronă.
Președintele Klaus Iohannis s-a comparat cu Alexandru Ioan Cuza în discursul pe care l-a ținut, marți, în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române la Monumentul „Mormântul Ostașului Necunoscut” din București.
Un tânăr actor din Republica Moldova a murit în condiții misterioase. Ștefan Bouroșu, în vârstă de 32 de ani, a fost găsit fără suflare, cu mâinile legate la spate, într-un apartament din Chișinău, în care acesta stătea cu chirie.
Prime de Crăciun de zeci de milioane de lei au oferit companiile de stat angajaților, multe dintre acestea aflându-se în situații financiare dificile. „Campioana” la prime e CFR, societate urmată de Poșta Română.
Autoritățile române i-au permis britanicului Andrew Tate să trimită primul său e-mail de când a fost trimis în spatele gratiilor. Milionarul a profitat de ocazie și s-a plâns de condițiile cu care se confruntă în închisoare.