Viorel Mocanu – cel care pledat la CEDO în favoarea fostului lider al PSD, Liviu Dragnea – s-a aflat în incompatibilitate.

Chirica era atât de liberal încât, dacă nu-l băga Flutur în PNL, s-ar fi înscris în PSD.

Chirica era atât de liberal încât, dacă nu-l băga Flutur în PNL, s-ar fi înscris în PSD.

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate de aproape 60.000 de euro, între averea dobândită și veniturile realizate de către șeful Poliției Sector 4, Cornel Drumariu.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu privire la posibila încălcare de către Corneliu Botez, fost comandant - manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Militar "Dr. Iacob Czihac" Iaşi, a dispoziţiilor privind regimul conflictelor de interese în materie penală.

Nașul cuplului Olguța Vasilescu - Claudiu Manda a rămas fără funcția de primar. Edilul din Ișalnița a fost declarat incompatibil de ANI, iar prefectul de Dolj a semnat ordinul pentru încetarea mandatului. Primarul spune că va ataca în instanță ordinul emis de prefect.

Inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) verifică averea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, ca urmare a unei sesizări, transmite Mediafax citând surse din instituție.

Surse din Agenţia Naţională de Integritate au declarat pentru Agerpres că ANI verifică averea Rovanei Plumb, care a fost respinsă pentru postul de comisar european din partea României.

Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Iaşi, a pierdut în primă instanţă procesul cu Agenţia Naţională de Integritate. Instituţia l-a declarat incompatibil din cauză că timp de doi ani a ocupat şi o poziţie în Comitetul Director al Societăţii Române de Radiodifuziune - Studioul Teritorial de Radio Iaşi şi pe cea de consilier local. Bulgariu a atacat decizia în instanţă aşa cum spusese la începutul acestui an, informează „Ziarul de Iași”.

Liviu Stafie susține că a tras pe brânci pentru a doua Specializare, timp de 5 ani, la Spitalul de Recuperare: „Mă duceam numai după program”. Consiliera superioară de la CJASS Daniela Apostol a făcut, la rândul ei, al doilea Rezidențiat tot la maturitate, alegându-și Oncologia. Cinci ani susține că a fost prezentă în spital, în afara programului, învățând și dând examene. Problema este că tot ea făcea parte din Comisia CJASS care aproba decontările la Clinica de Oncologie.

Câțiva funcționari publici din Casa de Sănătate Iași au reușit performanța ca, după cele 8 ore de program, să lucreze ani întregi ca medici rezidenți și să obțină a doua specializare. Dincolo de factorul „timp”, apare problema unei incompatibilități măcar morale, dacă nu și legale: medicii respectivi lucrau noaptea în spitale pe care trebuiau să le controleze ziua.


Pagina 1 din 7

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top