fbpx
 
NO DNA’S LAND: În afară de nişte şmenuri cu fonduri europene, procurorii anticorupţie nu prea au găsit/căutat ilegalităţi prin primăriile de la ţară. Fostul consilier local Florin Vornicu înşiră ca pe aţă nelegiuiri comise de primarul PSD Mihai Bălan. Aduce în sprijinul său un raport al Curţii de Conturi care a găsit mai multe nereguli în scriptele Primăriei: concursuri „cu cântec”, plăţi făcute aiurea sau achiziţii fără temei legal. Cea mai gravă acuzaţie se referă la cumpărarea la suprapreţ a unui teren pentru un iarmaroc care însă n-a mai fost amenajat. Bălan afirmă că Vornicu e „mânat în luptă” de faptul că nu l-a angajat în Primărie. Cei doi au fost colegi de partid, dar acum Vornicu este în PNL.

Un fost consilier local PSD din Bârnova susţine că primarul localităţii, Mihai Bălan, a comis mai multe ilegalităţi din 2016, de când a câştigat mandatul. Florin Vornicu îl acuză pe primar că a aprobat o serie de cheltuieli fictive, că a umflat preţul unui teren achiziţionat de Primărie, imobil care nu este folosit, a aprobat cheltuirea unor sume de bani pentru reparaţia unor utilaje aflate în garanţie şi multe alte nereguli.

Baza pe primar: niciun metru de drum făcut deși promitea marea cu sarea în 2017. Viteza melcului: 50% din cei 2,9 km trebuiau asfaltați anul trecut. Primarul promitea o soluție tehnică de mare excepție. Nu s-a făcut niciun metru măcar. Explicația, după 8 luni: utilitățile trebuie relocate. Gropile îi înnebunesc pe oameni, care sunt în pragul revoltei. Din planul anunțat anul trecut nu s-a făcut mai nimic prin oraș.

„Șoseaua Bârnova va fi modernizată doar în proporţie de 50%, având în vedere şi faptul că tronsonul are 2,9 km. Elementul de noutate este faptul că, pentru şos. Bâr­nova, am reintrodus o tehnologie care a fost uitată de mult timp, dar care s-a dovedit, de multe ori, mai eficientă decât ceea ce s-a practicat în ultimii 27 de ani: străzi urbane din beton.”

Ministrul Educaţiei Liviu Pop a participat, astăzi, la încheierea lucrărilor de construire a şcolii gimnaziate din Păun, comuna Bîrnova, din judeţul Iaşi.

Construcţia a fost înălţată în ultimii 12 ani şi fondurile au venit din patru surse de finanţare – Banca Europeană de Investiţii, Banca Mondială, Guvernul României şi Primăria comunei.

Liviu Pop a dat asigurări că toate cele 2.500 de obiective şcolare din ţară care au început să fie construite prin programul de dezvoltare locală vor fi definitivate în maximum trei ani.

Şcoala de la Păun inaugurată astăzi este cel de-al 75-lea edificiu construit în acest an. Unitatea are trei clase şi o grădiniţă în care vor învăţa 80 de copii. Vechea clădire a şcolii era din anul 1908 .(Radio Iasi/FOTO arhiva adevarul)

Casa Auto Iași are bucuria de a oferi clienților și pasionaților Land Rover un eveniment unic. Timp de două zile, Caravana europeană Above & Beyond Tour va ajunge la Iași, cu echipamente speciale de testare și cu instructori acreditați Jaguar Land Rover.

Asta da boierie: în 2017, Primăria Bârnova a cheltuit pentru cursuri aproape cât cea din Iaşi. „Zgârie-brânză” au fost cei din Primăria Iaşi. În timp ce primarii de comune şi-au trimis subordonaţii să se „perfecţioneze” în sezon, angajaţii din Palatul Roznovanu de-abia au prins ceva sejururi la munte şi alea ieftine. 

În cursul acestui an, Primăria Iaşi şi-a trimis la perfecţionare, cu bani de la bugetul local, un număr de 69 de angajaţi. Efortul bugetar pentru specializarea acestora a fost de 42.471 lei.

Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi din subordinea Consiliului Județean a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare și reabilitare la drumul județean 247 A Bârnova, de la km 2+418 la km 7+893, adică până la limita cu DN 24 Iași-Vaslui.

Unele dintre cele mai sărace primării din judeţul Iaşi, cu un număr record de asistaţi social, îşi recompensează angajaţii cu sejururi costisitoare din punct de vedere financiar. Mii de angajaţi de primării rurale merg în vacanţe, în vârf de sezon, plata sejururilor fiind făcută din bugetele locale. „Acoperirea” legală este că se perfecţionează prin cursuri. Titlurile unuia parcă este desprins din show-urile Divertis: „Managementul timpului, priorităţilor şi stresului”. Se ajunge deseori ca facturile pentru cazare să ajungă la 4.000 -6.000 de lei, la hoteluri de patru stele. Primarii recunosc că este o formă de recompensare din bani publici a angajaţilor. Zeci de funcţionari din Bârnova, Moşna, Gropniţa şi Mironeasa au fost sau urmează să plece la munte sau la mare în astfel de condiţii.

Zeci de funcţionarii publici din cadrul primăriilor din judeţul Iaşi sunt trimişi în fiecare an în concedii de lux, la mare sau la munte, pe banii angajatorului. Sub acoperirea unor cursuri de perfecţionare, angajaţii sunt recompensaţi, după cum recunosc chiar o parte dintre primari, cu vacanţe în care „să îmbine utilul cu plăcutul“. Şi pentru că firmele care organizează aceste cursuri accept acest lucru, mulţi dintre angajaţi plătesc o diferenţă de preţ şi îşi iau şi soţii sau soţiile, în unele cazuri chiar şi copiii în aceste concedii mascate. Pentru şapte nopţi de cazare, bugetele comunelor plătesc deseori câte 1.000 de euro, în timp ce cursurile costă 800-900 de lei.

Pagina 7 din 8

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30