fbpx
 
Un muncitor român a murit miercuri în Belgia, după ce o parte a clădirii pe care o renova s-a prăbușit.

Autoritățile belgiene solicită extrădarea unui sucevean condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare pentru furtul unor porumbei în valoare de 600.000 de euro.

Poliţiştii au descoperit în Bucureşti, după o percheziţie, 46 dintre cele 59 de tablouri reclamate ca fiind sustrase în luna martie din Belgia. Prejudiciul este estimat la 160.000 de euro.

Poliţiştii de frontieră de la Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca BMW X4 M Competition, care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat din Belgia.

Poliţiştii de frontieră bihoreni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat controlul specific pentru două mijloace de transport, unul fiind încărcat cu peste 19.525 de kilograme de deșeuri din textile, încălțăminte second hand şi celălalt cu 3.000 de kilograme de deșeuri constând în calculatoare uzate.

Nela Ignatenko, fost consilier guvernamental, care este condamnată în dosarul „Băneasa”, a fost localizată în Belgia, ţară care va decide dacă o extrădează.

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime Constanța, lucrători vamali, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și reprezentanți ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Constanţa au depistat un container ce conţinea aproximativ 18 tone de deşeuri (piese auto uzate), care urmau sa fie importate în România fără respectarea prevederilor legale.

Poliţiştii de frontieră din Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autovehicul marca Volkswagen Transporter care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat din Belgia.

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Toyota, care figura în bazele de date ca fiind căutat de autoritățile din Belgia.

Medicul Cătălin Denciu, cel care a sărit în foc să își salveze pacienții în seara incendiului din Piatra Neamț, a fost declarat „Eroul Anului 2020” în Belgia, a anunțat miercuri directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS, Hans Kluge.

Pagina 4 din 11

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30