fbpx
Portokal
* Omul a fost consilier peste tot: Camera Deputaților, Comitetul Interministerial de Finanțări, Fondul de Mediu, ANIF
* A luat bani inclusiv de la Administrația Națională de Meteorologie, câte 5.500 de lei/lună, tipul e specialist în orice
* Acum e administrator public la Consiliul Județean
* N-are nicio meserie, e pur și simplu bun la toate
* E cărătorul de geantă al lui Costel Alexe și va fi plătit de stat câte zile va fi PNL la guvernare
* În Opoziție câștiga de 10 ori mai puțin, 400 euro/lună, pentru că nu are propriu-zis o meserie

Cel mai bine plătit bugetar ieșean din administrație a fost, în 2020, Ștefan Andrei Cazacu. Acesta a câștigat din surse publice în medie, lunar, 18.225 lei, echivalentul a peste 3.700 de euro. Spre comparație, salariul lui Klaus Iohannis, președintele României, a fost de doar 14.866 lei. Cu 3.359 lei mai puțin decât veniturile cumulate ale lui Cazacu. Aflat acum în funcția de administrator public al Consiliului Județean Iași, Cazacu dă o interpretare semantică: suma totală de 218.705 lei încasată anul trecut nu reprezintă salariul, ci venituri.

Penalul Costel Alexe și-a pus deja amprenta pe sănătatea ieșeană. Deși a preluat de 8 luni conducerea Consiliului Județean, a „reușit” performanța de a nu realiza nimic concret pentru ieșeni. În schimb, a reușit să își pună apropiații în funcții, inclusiv la spitalele din subordine.

În România nu există o practică unitară privind condițiile cerute pentru același post de conducere. Studiile, vechimea, specialitățile cerute diferă de la un județ la altul, sau de la un an la altul, în funcție de persoana pentru care se pregătește locul.
Ar fi ca și cum la Medicină s-ar da Istorie la examen în Craiova și Limba Germană la Timișoara, iar la Iași s-ar intra cu probă de alergare 5.000 m.
Toate condițiile de concurs le stabilește partidul câștigător în alegerile din județul respectiv, ca să se plieze pe cunoștințele și pe dosarul profesional al candidatului agreat.

Este exact cazul de la Școala Populară de Arte. În 2020, cu PSD la conducerea Consiliului Județean, condițiile cerute pentru postul de manager arătau într-un fel, iar în 2021, cu PNL la butoane, condițiile sunt cu totul altele.

* Spitalului îi revin, din propriul său spațiu, doar 2.000 de lei lunar, în timp ce familia Asimionesei, prin interpuși, se alege cu 8.000 de lei lunar
* Codul Administrativ interzice subînchirierea bunurilor din domeniul public
* Bonurile de la magazinul spitalului sunt pe altă firmă decât cea a lui Asimionesei, dovedind subînchirierea
* Alina Belu, managerul spitalului, se face că nu știe nimic, iar președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, nu răspunde întrebărilor REPORTER
* Toate contractele instituțiilor din subordinea CJ trebuiau votate în plenul Consiliului
* Suntem în Vestul Sălbatic: familia Asimionesei face ce vrea, șefii orașului și ai județului nu intervin

Magazinul din poarta Spitalului de Copii „Sf. Maria”, cu o suprafață de peste 100 mp, a ajuns în mâinile familiei Asimionesei după o rețetă deja consacrată. Faptele sunt, din nou, de natură penală.

* În 2019, anunța că ambulanța e ca și luată, mai cerea bani pentru echipamente
* A fost o farsă: mașina era doar împrumutată, fiind înapoiată firmei care o avea în proprietate
* Marius Benchea organizează evenimente publice, cere taxe de participare, donații și anunță de ani întregi cumpărarea unor ambulanțe care nu apar niciodată
* Ultima idee este să vândă acțiuni la ONG-ul său în valoare de 4 milioane de euro, un plan nebunesc
* I-au trecut prin mână 70.000 de euro, după propriile declarații, dar nu există rapoarte transparente despre ce a făcut cu banii
* În urma sa nu s-a văzut nimic, deși a promis centre de prim ajutor, defibrilatoare, ambulanțe
* Președintele Consiliului Județean l-a premiat totuși, făcându-l membru ATOP, organismul care se ocupă de ordinea publică

Impostura ridicată la rang de artă. Un tânăr în vârstă de 33 de ani colectează, din 2019, bani pentru a achiziționa ambulanțe cu care să transporte copiii bolnavi de cancer. N-a luat niciuna până acum, deși în 2019, la un maraton organizat de asociația sa, Marius Benchea a vânturat pe Facebook o poză cu o autospecială. Nu a fost niciodată a lui.

Bugetul din acest an nu aduce niciun element de noutate. Concret, 70% este construit pentru funcționalitate, iar în partea de investiții sunt continuate, exclusiv, proiectele administrației social-democrate din mandatul precedent. Mai mult, liberalii au alocat cu 100 milioane de lei mai puțin la secțiunea de dezvoltare decât s-a alocat la începutul anului 2020 de către administrația social-democrată.

Pagina 2 din 24

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top