fbpx
Portokal
Noua conducere a Consiliului Județean Iași a blocat finanțarea Centrului de Excelență pentru fotbal. Ceea ce a fost un mijloc de susținere și promovare a copiilor talentați la fotbal din mediul rural și urbanul mic în timpul administrației social-democrate de la Consiliul Județean, s-a transformat, în numai câteva luni, într-un fiasco și într-un proiect abandonat de autorități.

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat în faţa celor peste 400 de delegaţi liberali participanţi la Conferinţa de alegeri a PNL Iași că este convins că primarul Mihai Chirica şi preşedintele Consiliului Judeţean Costel Alexe sunt nevinovaţi şi că aşteaptă cu încredere ca instanţa să le facă dreptate, relatează News.ro.

Fost ministru al Mediului, actual președinte al CJ Iași, Costel Alexe rămâne sub control judiciar. Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins ca nefondată plângerea depusă de acesta  împotriva Ordonanței procurorilor de prelungire a pedepsei date într-un dosar în care este cercetat pentru fapte de corupție.

* Omul a fost consilier peste tot: Camera Deputaților, Comitetul Interministerial de Finanțări, Fondul de Mediu, ANIF
* A luat bani inclusiv de la Administrația Națională de Meteorologie, câte 5.500 de lei/lună, tipul e specialist în orice
* Acum e administrator public la Consiliul Județean
* N-are nicio meserie, e pur și simplu bun la toate
* E cărătorul de geantă al lui Costel Alexe și va fi plătit de stat câte zile va fi PNL la guvernare
* În Opoziție câștiga de 10 ori mai puțin, 400 euro/lună, pentru că nu are propriu-zis o meserie

Cel mai bine plătit bugetar ieșean din administrație a fost, în 2020, Ștefan Andrei Cazacu. Acesta a câștigat din surse publice în medie, lunar, 18.225 lei, echivalentul a peste 3.700 de euro. Spre comparație, salariul lui Klaus Iohannis, președintele României, a fost de doar 14.866 lei. Cu 3.359 lei mai puțin decât veniturile cumulate ale lui Cazacu. Aflat acum în funcția de administrator public al Consiliului Județean Iași, Cazacu dă o interpretare semantică: suma totală de 218.705 lei încasată anul trecut nu reprezintă salariul, ci venituri.

Penalul Costel Alexe și-a pus deja amprenta pe sănătatea ieșeană. Deși a preluat de 8 luni conducerea Consiliului Județean, a „reușit” performanța de a nu realiza nimic concret pentru ieșeni. În schimb, a reușit să își pună apropiații în funcții, inclusiv la spitalele din subordine.

Recent, autoritățile județene, în frunte cu penalul Costel Alexe au clamat victorios că au identificat soluția pentru fluidizarea traficului rutier pe una dintre străzile care se aglomerează foarte tare, și anume drumul care face legătura dintre comunitatea din Ciurea și municipiul Iași, intrarea de sud, din zona CUG.

În România nu există o practică unitară privind condițiile cerute pentru același post de conducere. Studiile, vechimea, specialitățile cerute diferă de la un județ la altul, sau de la un an la altul, în funcție de persoana pentru care se pregătește locul.
Ar fi ca și cum la Medicină s-ar da Istorie la examen în Craiova și Limba Germană la Timișoara, iar la Iași s-ar intra cu probă de alergare 5.000 m.
Toate condițiile de concurs le stabilește partidul câștigător în alegerile din județul respectiv, ca să se plieze pe cunoștințele și pe dosarul profesional al candidatului agreat.

Este exact cazul de la Școala Populară de Arte. În 2020, cu PSD la conducerea Consiliului Județean, condițiile cerute pentru postul de manager arătau într-un fel, iar în 2021, cu PNL la butoane, condițiile sunt cu totul altele.

Noi, ieșenii, am avut mulți ani o obsesie: „Cum se vede Iașul de la București?“. Eram supărați că puterea centrală, indiferent de partidul care a deținut-o, ne ignora. Mai ales financiar. Eram pentru ei prea departe și prea nesemnificativi.

Pagina 1 din 30

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top