Un băiat de 14 ani din comuna vasluiană Dimitrie Cantemir a fost găsit mort, luni după-amiază, într-o râpă din comuna Oțeleni. Procurorii fac cercetări în acest dosar pentru infracţiunea de omor, transmite Mediafax.

Primarul e și consilier, invenție unică în România. Un sfert din consilieri sunt incompatibili, pentru că fac afaceri cu Primăria. L-au adus în ședința CL pe un băiat și au spus: „Hai să-l angajăm jurist”. O Hotărâre se cheamă „Respingere la Rugămintea de a valida mandatul”. Haosul e deplin și oamenii cu scaun la cap se întreabă cum tolerează Prefectura așa ceva.

Politica rurală creează situații pe care niciun scenarist nu și le-ar putea imagina. La Oțeleni, în județul Iași, primarul nu mai e primar, un consilier  nu-și poate primi mandatul, viceprimarul cu atribuții de primar a fost declarat incompatibil de două ori în 3 luni, un sfert dintre consilieri sunt incompatibili, primarul interimar angajează pe cine vrea iar în Consiliul Local se votează beletristică.

Reprezentanții Agenției Naționale de Integritate (ANI) au constatat starea de incompatibilitate și de conflict de interese de natură administrativă în cazul a 15 foști și actuali aleși locali.

Ura și orgoliile politice dintr-un colț de lume s-au soldat cu ani de plângeri penale și procese. Edilul Aiojoaei și-a pierdut mandatul după ce a înjurat un consilier local și un tehnician agricol. Condamnat definitiv în 2016, nu a mai putut fi primar. La doi ani de atunci, liberalul Aiojoaei acuză lucrături ale pesediștilor pe care i-ar fi prins la furat prin comună. El speră să revină în funcție în 2020. 

Un fost primar din județul Iași se chinuie de doi ani să-și demonstreze nevinovăția într-un dosar unic în istoria României. Ciprian Aiojoaei, fost primar la Oțeleni, a fost condamnat în 2016 pentru că ar fi adresat expresii considerate jignitoare unor persoane din comună. Fostul edil liberal consideră că totul a fost premeditat de mai multe persoane din siajul PSD, deranjate de faptul că afacerile ilegale pe care le făceau au fost date în vileag de primar.

Şase proiectile de calibrul 57 milimetri au fost descoperite, luni, în timpul unor lucrări în curtea şcolii din comuna ieşeană Oţeleni, după încheierea festivităţilor de deschidere a noului an şcolar. Proiectilele vor fi detonate într-un mediu securizat.

Trupul tânărului de 24 de ani care a fost dat dispărut la începutul acestea săptămâni, a fost găsit acoperit de zăpadă la 3 kilometri de satul Oțeleni.

Aproximativ 100 de polițiști, angajați ISU, jandarmi și voluntari au reluat, miercuri dimineața, căutările unui tânăr de 24 ani, din localitatea ieșeană Oțeleni, dispărut sâmbătă seara.

Poliţiştii din Iaşi caută un tânăr, de 24 ani, care a plecat de acasă și nu a revenit până în prezent. Cei care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea tânărului, sunt rugați să sune la numărul unic de urgenţă - 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top