fbpx
 
Moșier sau președinte? Fratele lui Costel a luat în concesiune 38 ha de la Primăria Victoria. Nimeni nu vrea să spună ce animale deține. Chiria e printre cele mai mici din țară. Subvenția e de 10 ori mai mare. Familia Alexe pune și panouri outdoor în Zona Metropolitană, tot la primarii din PNL. Dacă vreți să-l concurați în zonă, s-ar putea să întâmpinați probleme. Firma de publicitate are profituri mari: peste 260.000 de lei în 2017. Întrebarea este dacă șeful PNL vrea să facă politică sau afaceri în județul Iași.

Afacerile neamurilor lui Costel Alexe (PNL), recent ales președinte al Consiliului Județean Iași, prosperă în comunele conduse de primari liberali. Din postură de unic participant la procedura de atribuire, Mihai Alexe, unul dintre frații președintelui, a concesionat 38 hectare de pășune în comuna Victoria.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților române, despre care există suspiciuni că ar fi falsă.

Poliţiştii de frontieră de la Sculeni, împreună cu inspectorii vamali au descoperit, în bagajele unui ieşean, 60 de pachete tutun aromat pentru narghilea.

* Ministerul Mediului a devenit anexa campaniei lui Costel Alexe
* Postări sponsorizate pe FB împotriva lui Marius Bodea și Cosette Chichirău (USR-PLUS) au fost plătite de firma Future Innovation
* Șefa de proiect la această firmă este o angajată a Ministerului Mediului
* În primăvară, Future Innovation a primit 100.000 de lei ca să organizeze un eveniment pentru Mediu în numai 24 de ore. Totul era aranjat dinainte
* O altă angajată la minister, fosta secretară a lui Alexe la Iași, apare achitând alte advertoriale din campania lui Costel Alexe
* Dedalis, firma Oanei Strâmbu, era marea beneficiară a fondurilor din Afacerea „Vipera”, proiectul de 350.000 de euro, bani europeni topiți de Alexe
* Culmea perfidiei: dacă dai căutare „Marius Bodea” pe Google, primul răspuns e „Costel Alexe”

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni a descoperit şi indisponibilizat un pistol cu gaze pe care un cetăţean român încerca să îl introducă în ţară, fără a deţine acte de provenienţă.

Poliţiştii de frontieră de la Sculeni au descoperit şi indisponibilizat un autoturism fabricat în 2020, ce figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Germania. În bagaje, poliţiştii au descoperit şi un pistol cu gaze pentru care șoferul nu deținea acte de provenienţă.

Poliţiştii de frontieră de la Sculeni au descoperit asupra a doi cetăţeni moldoveni, trei cărţi de identitate, cu însemnele autorităţilor române, false care urmau a fi folosite în Franţa.

Poliţiştii de frontieră de la Sculeni au descoperit şi indisponibilizat un autoturism marca Volkswagen Passat ce figura ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Belgia.

Poliţiştii de frontieră din Sculeni efectuează cercetări în privinţa a două persoane, asupra cărora au fost descoperite permise de conducere, cu însemnele autorităților R. Moldova, false.

Pagina 10 din 23

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30