fbpx
 
Poliţiştii desfăşoară cercetări, duminică, după ce un bărbat în vârstă de 62 de ani ar fi înjunghiat dascălul unei biserici din comuna Puieşti, în timpul unei slujbe.

Polițiști antirevoltă păzesc zona din apropierea bisericii în care va avea loc astăzi slujba de înmormântare a lui Alexei Navalnîi, scrie Sky News, care notează că, în urmă cu o zi, în zonă au fost văzuți muncitori montând bariere în apropierea lăcașului de cult din Moscova.

Un preot din Vaslui a refuzat să țină slujba dinaintea înmormântării unui localnic pentru că acesta nu venea la biserică și a trimis clopotarul să oficieze ritualul. A fost nevoie ca protopopul de Vaslui să vină pentru a ține slujba în locul preotului.

Doi bărbaţi care aveau asupra lor obiecte periculoase, şi anume un cuţit şi un spray cu piper, au fost descoperiţi sâmbătă de jandarmii vrânceni în apropierea unei biserici din Focşani, unde era în desfăşurare slujba de Bobotează.

Armata şi Biserica rămân instituţiile în care românii au cea mai mare încredere, statut pe care îl aveau şi în urmă cu 10 ani, fiind urmate de NATO şi UE.

Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zece au fost rănite duminică în Mexic, după ce acoperişul unei biserici s-a prăbuşit în timpul slujbei în oraşul Ciudad Madero din statul Tamaulipas, transmite luni AFP.

Un bărbat suspectat că ar fi furat bani dintr-un lăcaş de cult situat în Sectorul 6 al Capitalei a fost prins de poliţişti şi dus la audieri.

Sâmbătă 12 august 2023, începând cu ora 7:45, va avea loc un eveniment istoric în comuna Lețcani din județul Iași. Se va oficia Slujba de Sfințire a picturii Bisericii Ortodoxe din satul Cucuteni. Biserica „Schimbarea la Față este monument istoric.

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 54 de ani din Bicaz, județul Neamț. Acesta a fost găsit mort în parcarea unei biserici.

Câteva sute de cartuşe în perfectă stare de funcţionare au fost găsite sub podeaua clopotniţei vechi a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Straja, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Pagina 1 din 10