fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Sibiu, Eugen Iordănescu, a fost trimis în judecată într-un dosar de delapidare şi corupţie, a anunţat joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul din Sibiu, printr-un comunicat de presă.

George Alexandru Ivan, fost director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), a fost reţinut de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat, printre altele, pentru trafic de influenţă în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp a unor contracte pentru exploatarea spaţiilor comerciale din interiorul Aeroportului "Henri Coandă" din Otopeni.

Cristian Ghinea (USR), fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), susține într-o postare pe Facebook că un fost secretar de stat în minister, care după demitere s-a prezentat drept colonel SRI și reprezentant al serviciului, urmează să fie angajat pe un post de director general în ministerul condus acum de Marcel Boloș.

Un important şantier naval rusesc specializat în construcţia de submarine non-nucleare a anunţat că directorul său general a murit subit sâmbătă, după 11 ani de activitate, dar nu a oferit detalii, transmite Reuters.

Nicolae-Ciprian Vrânceanu, la data faptelor director general al Telecomunicaţii CFR SA, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi încheiat zeci de contracte care nu erau necesare, creându-se un prejudiciu de peste 3 milioane de lei.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, percheziţii la o instituţie publică din municipiul Bucureşti, într-un dosar în care se investighează fapte de corupţie săvârşite în perioada 2018 - 2022.

Daniela Mincu, fost director general al Direcţiei Generale Achiziţii din cadrul Primăriei Capitalei, a fost trimisă în judecată, alături de alţi funcţionari, pentru abuz în serviciu, legat de atribuirea unor servicii de evaluare imobiliară, prin care s-ar fi creat municipalităţii un prejudiciu de peste 700.000 de lei, a informat, vineri, DNA.

Andrei Krukovski, directorul general al Krasnaia Poliana, staţiunea de schi a gigantului Gazprom, a murit după ce a căzut de pe o stâncă.

Germania trebuie să fie pregătită în orice moment pentru perturbări majore ale livrărilor de gaze ruseşti, a afirmat luni directorul general al companiei energetice E.ON, Leonhard Birnbaum, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat din funcţie pe motiv că, în situaţia actuală, generată de instabilitate şi subfinanţare, compania poate urma calea CFR Marfă.

Pagina 1 din 5

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30