Iarna l-a luat prin surprindere pe şoferul unui microbuz care se indrepta azi-noapte spre Chişinău şi care a fost la un pas de tragedie pentru că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.
Pe DE 581, pe raza localităţii Creţeşti, în judeţul vaslui, maşina în care se aflau 11 persoane, s-a răsturnat în afara carosabilului şi numai printr-o minune nimeni nu a fost rănit.
Oamenii dormeau în momentul producerii accidentului şi nu ştiu cum s-a întâmplat totul. S-au trezit unul peste altul şi, panicaţi, au spart geamurile. Au ieşit unul câte unul până la sosirea pompierilor, care s-au asigurat că nu există niciun pericol. O singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale, a declarat prefectul Eduard Popica.
În timp ce poliţiştii făceau măsurători la faţa locului, pasagerii şi-au continuat drumul cu ajutorul altor şoferi care se îndreptau către Albiţa. Traficul în zonă s-a desfăşurat pe un singur sens, pe toată durata anchetei.
Tot în apropiere de vamă, la scurt timp, un tir a rămas înzăpezit pentru că nu era echipat pentru iarnă, iar traficul s-a desfăşurat de asemenea, pe un sens, până la remedierea situaţiei.
Pe parcursul nopţii au mai avut loc şi câteva tamponări minore, din cauza neadaptării vitezei la vremea nefavorabilă.
Un microbuz de pasageri, care efectua curse regulate între municipiul Botoşani şi oraşul Săveni, s-a răsturnat, astăzi după-amiază, pe drumul naţional DN 29, la ieşirea din localitatea Ungureni, în urma incidentului fiind transportat la spital un copil de 15 ani.
Potrivit şefului Serviciului Poliţiei Rutiere Botoşani, comisarul şef Teodor Orhei, accidentul s-a produs într-o zonă acoperită cu zăpadă viscolită, din cauza faptului că şoferul mijlocului de transport a mers prea aproape de marginea drumului.
În momentul producerii accidentului, în microbuz se aflau nouă persoane, una dintre acestea, un copil de 15 ani, fiind rănită.
Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati.
Şoferul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă. (Agerpres/ FOTO stiri.botosani.ro)