fbpx
 
Dragoș Iorga, directorul executiv din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a fost plasat în arest la domiciliu.

Procurorii DNA efectuează, vineri dimineaţa, percheziţii la locuinţa unui director executiv din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), acuzat că lua mită de la subordonaţi. 

Cristian Ghinea (USR), fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), susține într-o postare pe Facebook că un fost secretar de stat în minister, care după demitere s-a prezentat drept colonel SRI și reprezentant al serviciului, urmează să fie angajat pe un post de director general în ministerul condus acum de Marcel Boloș.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a încărcat a patra tranşă în valoare de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România".

Prima tranşă de ajutoare pentru achiziţionarea de alimente şi mese calde oferite va ajunge la beneficiari în perioada 20 - 24 iunie, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Fonduri în valoare de 1,9 miliarde de euro vor intra, joi, în contul statului român, acestea reprezentând prefinanţarea din împrumutul acordat României, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), după ce au fost atinse ţintele şi jaloanele din trimestrul IV 2021, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), într-un comunicat transmis, miercuri, Agerpres.