Decizia conducerii Operei Naţionale Române Iaşi de a desfiinţa postul de dirijor al Corului „Juniorii Operei”, condus de către Raluca Zaharia, a adus câteva zeci de ieșeni la protestul spontan organizat în fața Teatrului Național.
Un băiat de șapte ani a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost acroșat de o mașină pe șoseaua care face legătura între județele Botoșani și Iași.
O tânără în vârstă de 19 ani din Piteşti, care pretindea că a fost răpită de trei bărbaţi mascaţi, a fost găsită de poliţişti la locuinţa iubitului ei, în municipiul Craiova.
Profesorul de sport din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare după ce a lovit doi elevi a fost încătușat, în această dimineață, când a forțat accesul în școală.
Penibil Cosmin Marcovici. Justificarea lui pentru convorbirile pe FB cu minora de la cor este una de grădiniţă şi nu face decât să se afunde şi mai tare. Secretarul de stat spune că în perioada aceea mai multe persoane foloseau calculatorul lui de la Operă. Deci n-a intrat el în discuţii cu fata.

Polițiștii din Popricani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Două femei şi un bărbat, concubinul uneia dintre ele, au fost reţinuţi în dosarul spectacolelor pornografice cu minori destinate unor cetăţeni americani, în care mai sunt vizate deja alte 15 persoane.