fbpx
Portokal
O tânără în vârstă de 16 ani a prezentat o reacţie adversă anafilactică, manifestată prin hipotensiune arterială, desaturare şi pierderea temporară a conştienţei, după administrarea dozei de vaccin Pfizer-BioNTech, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă.

O femeie din județul Cluj, în vârstă de 70 de ani, vaccinată cu ambele doze de vaccin Pfizer, a murit în secția ATI, după ce a fost depistată cu Covid la două luni după rapel.

Grupul farmaceutic american Pfizer urmează să concedieze 15% din personalul centrului său de distribuţie de la Zaventem (Belgia), urmând ca o parte din activităţile acestui centru să fie delocalizate în România, informează cotidianul La Libre Belgique.

Coreea de Nord a încercat să intre în serverele producătorului de medicamente american Pfizer, potrivit informațiilor primite de parlamentarii sud-coreeni de la agenția de informații a țării, transmite agenția Yonhap.

O persoană vaccinată în Elveția a murit, după ce a fost inoculată cu serul Pfizer-BioNTech. Nu se știe însă la acest moment dacă decesul are legătură cu vaccinul.

O parte din a doua tranșă de vaccinuri anti-COVID produse de Pfizer și BioNTech a ajuns în marți dimineață în România. Este vorba despre dozele care vor merge spre Institutul Cantacuzino din București și la centrele regionale din Brașov, Craiova, Constanța și Iași.

În Marea Britanie au început de joi testele pe oameni privind un vaccin împotriva Covid 19, realizat de către Universitatea Oxford. În acelaşi timp, Germania a aprobat şi ea testarea pe oameni a unui posibil vaccin împotriva coronavirusului, dezvoltat de compania germană de biotehnologie BioNTech.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top