fbpx
Portokal
Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, la întâlnirea cu primarii de municipii, că trebuie discutată situaţia cheltuielilor şi a gradului de colectare.

PSD a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, a anunţat miercuri prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Grindeanu, unul din cei patru premieri din România demiși prin moțiune de cenzură și singurul dat jos de propriul partid.

Mandatul PSD în Parlament este acela de a pune bețe în roate coaliției de guvernare și de încerca o nouă manevră de manipulare a cetățenilor. 

Coaliția de dreapta a făcut, din nou, dovada incompetenței și a superficialității în modul în care guvernează România. Deși Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este un mecanism vital pentru repornirea economică a țării, guvernanții își dau cu stângul în dreptul și primesc, pentru a treia oară, bobârnace și mustrări din partea Comisiei Europene.

Includerea în Planul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR) a banilor pentru construcția a 383 de kilometri de autostradă care vor deservi Moldova reprezintă o victorie, căci marchează, în primul rând, schimbarea de atitudine față de regiunea noastră, a declarat senatorul USR PLUS Marius Bodea.

Am luat parte joi, la o dezbatere pe tema Programului Național de Redresare și Reziliență, dezbatere la care a participat și domnul europarlamentar PSD, Dragoș Benea.

Ieșenii au fost lăsați pe dinafară la împărțirea fondurilor din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Niciun proiect major nu este menționat în dreptul județului nostru. Nu este o regulă. Alte județe au investiții concrete de sute de milioane de euro, chiar miliarde de euro. Iașul este însă prins la categoria ”și altele”. ”Enumerăm câteva obiective, cu titlu de exemplu”, după o astfel de exprimare se găsește în general și județul nostru, fără ca acest lucru să reprezinte vreo asumare a unui proiect.

Trei angajați ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene au căzut două etaje cu liftul instituției sâmbătă spre miezul nopții. Ce căutau la acea oră în minister? Cristian Ghinea spune că aceștia lucau la Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Piesa de rezistență a PNRR sunt reformele, o serie de transformări esențiale, de la rădăcină, care au fost mereu amânate și de care politicienilor mereu le-a fost teamă, arată planul, care a fost făcut public miercuri de către autorități. Alocarea totală a planului este de 29,2 miliarde de euro.

Din păcate, astăzi, în Parlament nu s-a prezentat niciun Plan Național de Reziliență și Redresare (PNRR). Este un nou refuz din partea Guvernului de a veni cu acest plan într-o dezbatere publică. Nu înțeleg de ce totul este făcut pe ascuns, de ce totul este corectat pe fugă. Despre PNRR se vorbește de luni bune. Cu toate acestea, Guvernul nu a reușit nici până acum să dea o formă finală unui plan care poate scăpa România din criza provocată de pandemie. Concluzia este foarte simplă: ori vorbim despre incompetență, ori despre interese financiare ale grupurilor care mișună pe lângă partidele aflate la guvernare.

Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top