fbpx
Portokal
Oengistul din ATOP vorbește cu mare elocință despre un parc tematic și o tabără de copii la Plugari, pe 1,5 ha, dar primarul, care i-a dat pământul, zice că n-a mai auzit de el de un an. Benchea zice că face Centru de Recoltare a Sângelui la Pașcani, dar directoarea nu l-a mai văzut la față de 3 ani. Acum doi ani, șeful Serviciului Voluntar de Ambulanță anunța în presă cinci module de prim ajutor în Iași, dar nu s-a mai făcut niciunul. El spune că stau într-un depozit. A promis defibrilatoare, a strâns bani, nu funcționează niciunul.

Toate marile proiecte ale lui Marius Benchea, șeful Serviciului Voluntar de Ambulanță (SVA), sunt fie întârziate sau amânate, fie prea fanteziste ca să devină realitate. În schimb, prin asociația sa, acesta a organizat strângeri de fonduri, de-a lungul ultimilor ani cotizând nume mari precum Amazon (16.000 euro), Conduent (6.000 euro) și BASF România (1.000 euro). De fapt, la SVA-ul lui Benchea e multă vorbărie și fapte pe sponci.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top