fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Organizația Națiunilor Unite (ONU) analizează rapoartele potrivit cărora ucrainenii ar fi executat zece prizonieri de război ruși, pe care i-ar fi ucis de la mică distanță.

Moralul trupelor rusești care au invadat Ucraina este scăzut, iar armata lui Putin se confruntă cu probleme serioase de logistică și arpovizionare, o arată rapoartele de intelligence ale serviciilor ucrainene și occidentale. Informațiile par să fie confirmate și de mărturiile soldaților ruși care s-au predat sau care au fost capturați, scrie CNN.


Rusia a pierdut 40% din unitățile implicate în invadarea Ucrainei, iar în prezent aduce trupe din flota Pacificului și caută mercenari, se arată în două rapoarte convergente ale Ucrainei și Marii Britanii.


Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu întreabă, marţi, unde sunt rapoartele întocmite în urma incendiilor de la Piatra Neamţ şi Institutul „Matei Balş” şi ce s-a întâmplat acolo cu adevărat. Voiculescu acuză că, după 14 aprilie, data la care a fost revocat din funcţie, nimeni nu a mai fost întrebat despre aceste rapoarte, deşi în vremea mandatului său „interesul în presă părea atât de mare”, potrivit News.

Senatorii şi deputaţii au respins, marţi, în şedinţă comună, rapoartele de activitate pe ultimii trei ani ale Avocatului Poporului, Renate Weber. PSD a anunțat că va contesta la Curtea Constituțională decizia plenului reunit.

Întâlnire între șeful DSU, Raed Arafat, și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, după tragediile de la Spitalul Județean din Piatra Neamț și de la Institutul „Matei Balș”. Aceștia discută despre situația din spitale. Este foarte probabil să fie analizate cele două rapoarte: cel al Inspecției sanitare de stat și raportul IGSU privind starea spitalelor, în principal al secțiilor de terapie intensivă.

În ultimii patru ani, în Iași s-au înregistrat valori negative la stațiile de măsurare a calității aerului de pe raza Iașului în ceea ce privește poluarea, conform rapoartelor publicate de Agenția pentru Protecția Mediului din Iași: 70 de depășiri în 2016, 183 de depășiri în 2017, 279 de depășiri în 2018, fiind cel mai mare record negativ la nivelul întregii țări, și 150 de depășiri până în luna noiembrie 2019. Limita maximă admisă pentru 12 luni este de 35 depășiri!

„Nivelul poluării din aglomerarea urbană Iași depășește în fiecare an pragul critic. Astfel, în primele patru luni din 2019, conform rapoartelor publicate de Agenția pentru Protecția Mediului din Iași, a fost depășită de două ori limita maximă admisă pentru tot anul 2019, respectiv 71 de depășiri la poluantul PM10. Limita maximă admisă pentru 12 luni este de 35 depășiri.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a transmis, marți, un comunicat, în care reacționează la nemulțumirea publică pe care și-au exprimat-o, duminică, protestatarii în legătură cu activitatea de monitorizare a unor posturi de televiziune. 

 


Arhiva ReporterIS

« Martie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31