fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Televiziunea Română şi-a exprimat surprinderea legat de faptul că rezultatul votului juriului României la Eurovision nu a fost preluat în calculul clasamentului final, organizatorii atribuind un alt set de punctaje concurenţilor din finală în numele acestuia, motiv pentru care a solicitat organizatorilor concursului să furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au decis acest lucru.

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR, a transmis, joi, un mesaj pe o rețea socială, după ce Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a făcut noi declarații controversate despre Vladimir Putin.

Fostul ministru Elena Udrea reacționează virulent la adresa celor care l-au criticat pe Traian Băsescu după ce instanța supremă a decis definitiv că Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică.

Dezvoltatorul imobiliar Gabi Valentin Rădeanu (47 de ani) transformă o hală de producție cofetărie-patiserie în apartamente, fără a avea autorizație de construire.

Poliția Locală l-a amendat și a cerut sistarea lucrărilor, Primăria l-a dat în judecată pentru desființarea construcțiilor neautorizate, dar Rădeanu continuă să își vadă de treabă. „Parterul și etajul 1 sunt 90% finalizate. Astăzi punem parchetul la parter”, a declarat el unui jurnalist REPORTER DE IAȘI care a pretins că e un potențial cumpărător. Sunat după câteva minute de ziarist, care și-a declinat adevărata identitate, Rădeanu a dat în bâlbâială. A admis că n-are autorizație de construire, apoi a închis, brusc, telefonul.

Totul se întâmplă în centrul Iașului, fără nici o reacție din partea Primăriei și a Poliției Locale.

Blocul pe care-l amenajează Rădeanu se află lângă Pasarela Octav Băncilă, lipit de Catedrala „Sf. Anton de Padova”.

Vicepreședintele USR Dan Barna a reacționat, revoltat, după ce George Simion și un grup de simpatizanți AUR au intrat, vineri, în sediul Primăriei Timișoara, unde au organizat o manifestație ad-hoc.   

Senatoarea Diana Șoșoacă va fi cercetată de Parchetul General după incidentele scandaloase petrecute în cabinetul ei de avocatură. Marți, Guvernul a oferit prima reacție în acest caz.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a criticat dur mesajul anti-vaccinist lansat de Teodosie Paraschiv, duhovnicul Mănăstirii Durău, și a cerut ca structura locală de care acesta aparține să îl sancționeze rapid. Conducerea Bisericii Ortodoxe Române s-a sesizat în urma dezvăluirilor făcute de REPORTER DE IAȘI.

Actorul Alec Baldwin a scris, vineri, pe Twitter, pentru prima dată după tragicul accident de la filmări, mesaj în care transmite condoleanţe familiei directoarei de imagine Halyna Hutchins.

Ministrul Mediului Tanczos Barna a condamnat vineri incidentul în care un activist de mediu și doi jurnaliști care filmau un documentar privind tăierile ilegale de păduri au fost bătuți crunt de un grup de oameni, în județul Suceava, afirmând că lucrurile au ajuns mult prea departe. „Le cer tuturor structurilor din sistemul silvic și de mediu să ofere cooperare totală organelor de anchetă penală și să ofere întreg sprijinul pentru identificarea și sancționarea vinovaților. Garda Forestieră Suceava a pornit deja un control în acea zonă, iar orice abatere de la legislația silvică identificată va fi drastic sancționată”.

Pagina 1 din 7

Arhiva ReporterIS

« Mai 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Cartierul Austriac