fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Avocaţii Elenei Udrea au solicitat joi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, încetarea procesului penal împotriva fostului ministru al Turismului în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, pe motiv că faptele s-au prescris.

Academia Română ar fi respins o cerere ca scriitorul Mircea Cărtărescu să devină membru, potrivit unor surse citate de Aktual24.ro.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, miercuri, ca nefondat, un recurs în casaţie, o cale extraordinară de atac, prin care fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu solicita rejudecarea dosarului în care a fost condamnat la 10 ani şi 8 luni închisoare pentru corupţie.

Printr-o decizie contestata de toata Europa, România nu a fost acceptată în spaţiul Schengen, după ce Austria s-a opus. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, luni, ca inadmisibilă, o contestaţie în care Liviu Dragnea solicita anularea condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, informează Agerpres.

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins luni, ca nefondat, recursul în casaţie, o cale extraordinară de atac, prin care Elena Udrea a solicitat anularea condamnării de şase ani de închisoare primită în dosarul „Gala Bute".

Ferenc Kalmár, co-președintele ungar al Comitetului de specialitate româno-ungar de colaborare în problemele minorităților naționale, a declarat miercuri la Oradea că a cerut la negocierile cu Ministerul de Afaceri de la București ca România să acorde autonomie și drepturi colective pentru minoritatea maghiară, transmite agenția maghiară MTI, citată de G4Media.

Tribunalul Iași a respins toate argumentele consilierului local Cezar Baciu în tentativa acestuia de a anula decizia din mai 2021 de excludere din USR. Confruntat cu iminența pierderii mandatului, Baciu a invocat faptul că, la momentul deciziei, nu i-a fost respectat dreptul la apărare și că votul din Consiliul Local care a dus la excluderea sa – de aprobare a bugetului municipiului pe anul 2021, contrar unei hotărâri a filialei USR de a-l respinge – a fost o obligație deoarece, altfel, ar fi riscat amendă și dosar penal. Ca urmare a votului său, unul decisiv, primarul Mihai Chirica a reușit să treacă bugetul, după mai multe încercări eșuate, iar drept recompensă Baciu a primit funcția de viceprimar. Dacă va pierde procesul și în apel, fostul membru USR va rămâne și fără mandatul de consilier local, și fără postul de vice.

Iogen Gânju ocupă de 4 ani funcția de director tehnic al Consiliului Județean, dar este interimar

A vrut să-și securizeze un post de Șef Birou Patrimoniu, și-a stabilit singur tematica, a fost unicul concurent și totuși a luat sub baremul minim de 80 p

Cu nota 68,80 a fost declarat respins la proba scrisă

Iogen Gânju a semnat el însuși organizarea concursului, a stabilit datele examenului, bibliografia și tot el a concurat. Tot el a și picat

Fiind bun, rămâne totuși director tehnic, tot interimar

Pagina 1 din 10

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30