fbpx
 
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, miercuri dimineață, semnarea decretului privind mobilizarea parțială și a afirmat că Rusia va folosi „toate armele” pentru a se apăra, acuzând aliații NATO că „șantajează” Moscova cu utilizarea armelor nucleare, informează G4Media.

Preşedinta Comisiei Europene a pledat joi în favoarea aducerii preşedintelui rus Vladimir Putin în faţa justiţiei internaţionale pentru crimele de război comise în Ucraina, potrivit unui interviu acordat unei publicaţii germane, relatează AFP.

Petiţia publică prin care preşedintelui rus Vladimir Putin i se cere să demisioneze din funcţie a strâns adeziunea a 84 de deputaţi (consilieri) municipali din toată Rusia, care cer ca Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal) să îl acuze pe şeful statului rus de înaltă trădare pentru declanşarea campaniei militare în Ucraina, relatează EFE.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a aprobat luni o nouă doctrină de politică externă edificată în jurul conceptului „Lumea rusă", noţiune pe care ideologii conservatori au folosit-o pentru a justifica intervenţia în afara ţării în sprijinul vorbitorilor de limbă rusă, notează Reuters.

Zvonurile privind starea de sănătatea precară a președintelui Rusiei, Vladimir Putin, au apărut pentru prima data odată cu invadarea Ucrainei, în februarie, scrie DailyStar.co.uk.

Daria Dughina, fiica ideologului ultranaţionalist rus Aleksandr Dughin - considerat un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin şi susţinător al ideii că Rusia trebuie „să absoarbă" Ucraina - a fost ucisă sâmbătă seara în maşina în care se afla, într-un presupus atentat cu bombă, la periferia Moscovei, au anunţat duminică Comitetul de Investigaţii al Rusiei (CIR), relatează agenţiile internaţionale de ştiri.

Poliția economică italiană a confiscat active în valoare de 141 de milioane de euro ale arhitectului care a proiectat palatul somptuos al președintelui rus Vladimir Putin de la Marea Neagră, relatează Reuters.

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus vineri guvernului de la Moscova ca până la venirea iernii să reparare locuinţele şi infrastructurile de pe teritoriul controlat de trupele ruse în republicile autoproclamate Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, relatează agenţia EFE.

Nikolai Patrușev, fost șef al serviciului rusesc de informații și considerat succesorul lui Vladimir Putin, a fost otrăvit, dar a supraviețuit tentativei de asasinare, scrie presa rusă de dizidență.

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis vineri prin decret pe şeful agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin, care s-a remarcat în ultimele luni prin declaraţiile sale belicoase la adresa Occidentului, relatează AFP.

Pagina 7 din 18