fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
IULIUS a inaugurat primul său proiect de retail de proximitate, Family Market Miroslava, o investiție de aproximativ 12 milioane de euro

IULIUS a inaugurat primul său proiect de retail de proximitate, Family Market Miroslava, o investiție de aproximativ 12 milioane de euro


Un nou format de supermarket Auchan, cu preţuri mici, zilnic * Primul magazin Sinsay din Iaşi * 29 de operatori, majoritatea antreprenori locali şi naţionali * Parc şi sală pentru evenimente corporate şi private * 137 de locuri de parcare, spaţii pentru biciclete şi staţii de încărcare pentru maşini electrice * Lucrări sunt în derulare şi la Family Market Bucium, care va fi finalizat în toamnă * Ambele proiecte însumează o investiţie în valoare de peste 23 milioane de euro.

Specializată în ample proiecte de regenerare urbană, compania IULIUS şi-a diversificat portofoliul şi a inaugurat astăzi, 14 iulie 2022, Family Market Miroslava, primul său proiect de retail de proximitate, lansat ca răspuns la nevoile comunităţilor în expansiune din zona metropolitană a Iaşului. Family Market a fost realizat în parteneriat cu Primăria Miroslava, fiind localizat în centrul comunei. Miroslava este una dintre zonele rezidenţiale cu cea mai mare expansiune din judeţul Iași, care, în ultimii ani, a înregistrat şi o dezvoltare economică accelerată.

Family Market Miroslava reprezintă cea mai amplă dezvoltare de retail din comună, realizată în urma unei investiţii în valoare de aproximativ 12 milioane de euro. Proiectul deserveşte un areal comercial compus din cei aproximativ 40.000 de locuitori din comuna Miroslava, la care se adaugă alţi 100.000 de rezidenţi din localităţile învecinate, aflate la mai puţin de 20 de minute distanţă. Din 14 iulie, locuitorii comunei și din împrejurimi au acces facil, în imediata apropiere, la produse şi servicii utile zilnic, care le vor simplifica viaţa şi le vor oferi economie de timp.

„În ultimii 20 de ani, ne-am concentrat pe realizarea de proiecte importante de regenerare urbană, în mari oraşe din România. Astăzi, suntem entuziasmaţi să dezvăluim publicului noul concept IULIUS, care va fi un partener al comunităţilor în expansiune. Comuna Miroslava s-a dezvoltat puternic în ultimii ani, datorită administraţiei locale şi a investiţiilor atrase în zonă, creându-se o comunitate puternică ce are nevoie de servicii de bază, în apropierea casei. Mixul de magazine şi facilităţi, inaugurat astăzi, a fost personalizat pe aşteptările locuitorilor pentru a simplifica și înfrumuseţa viaţa rezidenţilor şi a le oferi mai mult timp de calitate alături de cei dragi, reducând drumurile spre oraş. Totodată, Family Market este o platformă de susţinere şi promovare a antreprenorilor şi producătorilor locali, majoritari în proiect, care vor oferi produse autohtone, de calitate”, a declarat Radu Pârlea, managerul Family Market.

„Ne bucurăm să inaugurăm Family Market Miroslava, un complex modern, cu multe facilități, atât pentru cetățenii din comună, cât și pentru cei care sunt în tranzit. Mulțumim grupului IULIUS pentru că a ales Miroslava pentru prima sa investiție din afara marilor orașe. Este una dintre investițiile private de referință din județul nostru și ne mândrim cu asta. La aproximativ un an de la emiterea autorizației de construire, centrul nostru de comună s-a schimbat în MAI BINE și MAI FRUMOS. Family Market Miroslava va fi un simbol pentru comunitatea noastră și un loc unde se vor întâlni toți miroslăvenii”, a declarat Dan Niță, primarul Comunei Miroslava.

Family Market Miroslava, un format parter și etaj, are o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 7.000 mp şi propune un mix variat de servicii, majoritatea ale întreprinzătorilor şi producătorilor naţionali şi locali, precum: supermarket, băcănie, carmangerie, patiserie & pizzerie, restaurant, cofetărie, farmacie, fashion și produse pentru casă, librărie, coafor, curățătorie, pet shop, coffee shop etc.

Ancora Family Market este retailerul Auchan România, partener al IULIUS în proiectele de retail, care la Miroslava propune un nou format de supermarket, de peste 2.000 mp, cu preţuri mici zilnic, servicii unice şi produse mereu proaspete. Clienţii vor putea accesa atât produse proprii, marca Auchan, branduri românești şi internaţionale, alimentare și non-alimentare, dar şi produse de la furnizori și producători locali. În plus, membrii MyCLUB Auchan vor beneficia de promoții exclusive în baza cardului de fidelitate.

„Deschiderea Auchan Miroslava reprezintă un moment important pentru noi, fiind primul proiect din noul concept de supermarket, de mari dimensiuni, pe care Auchan l-a testat și dezvoltat în ultimii ani. Aici, ne întâmpinăm vecinii cu prețuri mici zi de zi, o ofertă extinsă de produse provenite de la producători și furnizori locali, inclusiv din Iași, produse proaspete fabricate în propriile laboratoare, dar și cu o mulțime de beneficii pentru clienții fideli, precum serviciul gratuit de închiriat unelte dedicat membrilor MyCLUB Auchan. De asemenea, ne menținem promisiunea de a contribui la un stil de viață sănătos și responsabil, astfel că am dezvoltat un raion special dedicat alimentației sănătoase, iar clienții noștri se pot implica activ în acțiuni de protejare a mediului înconjurător. Ne bucurăm că avem ocazia să introducem acest format în cadrul unui proiect inovator, dezvoltat de partenerul nostru cu tradiție, IULIUS, și le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea acestui proiect”, a declarat Ioana Toșa, Director Teritoriu Nord Auchan Retail România.

Tot ce ai nevoie, lângă casa ta

În premieră pentru Iaşi, în Family Market Miroslava a fost inaugurat primul magazin al brandului Sinsay, parte a grupului LPP din Polonia, un concept nou de magazin, pe o suprafaţă de 1.000 mp, care oferă îmbrăcăminte şi accesorii pentru femei, copii şi bărbaţi, precum şi articole pentru casă şi produse de înfrumuseţare.

Retailerul polonez de tip discounter Pepco este şi el prezent cu un magazin. Oferta este completată de: carmangeriile Meat Concept Store, Kosarom şi Vascar, băcăniile La Sibieni și La Bottega, pizzeria şi patiseria La Ciambella, cofetăria Blanca, Teo’s Cafe, coffee shop Dolciano, florăria Saria, Mado, Agroland (petshop și produse pentru grădină), cabinetul de analize medicale Praxis, magazinul cu piese auto Autopit, papetăria Papiro, Lisnic Hair Studio, curăţătoria ecologică Omniclean, plafarul Cătina, Inmedio, CEC Bank, magazinul Cobyul, dar și Let’s Play, un spațiu cu jocuri pentru copii.

La etajul 1, Family Market Miroslava include o facilitate solicitată de comunitatea locală: sala de evenimente „Verdi” a brandului Congress Hall. Cu un design interior rafinat şi dotată cu cele mai noi echipamente, sala Verdi poate să găzduiască petreceri private cu până la 220 de invitați, precum şi evenimente corporate de până la 300 de persoane.

Family Market înseamnă şi relaxare în aer liber, în primul parc amenajat din comună. Aici au fost plantaţi peste 110 arbori maturi, cu înălţimi mari, aduşi special de la pepiniere din Italia. Printre specii se numără: paltin de munte, arțar roșu, castan, carpen piramidal, fag sângeriu, Ginkgo Biloba, Magnolia Soulangeana, dud alb, corcoduș roșu și tei. Tabloul natural mai include peste 6.000 de arbuşti, gazon special, o fântână arteziană şi alei pietonale. În parc poate fi admirată statuia „Oda Bucuriei”, realizată de artistul Vladlen Babcinețchi, câștigătorul concursului de artă organizat anul trecut de IULIUS, cu ajutorul Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Iași. „Oda Bucuriei” ilustrează chintesența conceptului Family Market, simbolizând locul unde comunitatea se adună pentru a socializa și pentru a petrece timp de calitate.

Aproximativ 1 milion de euro au fost investiţi în amenajarea parcării şi a infrastructurii, care vor permite accesul facil în proiect. Clienţii au la dispoziţie 137 de locuri de parcare, spaţii pentru biciclete şi două staţii de încărcare pentru maşini electrice. În plus, au fost realizate lucrări de modernizare a infrastructurii, prin lărgirea străzii adiacente și reamenajarea stației de transport în comun din zonă.

Family Market Miroslava este şi un angajator relevant în zonă, fiind noul loc de muncă pentru 140 de persoane.

Din câştigat, în mai câştigat

Cu ocazia inaugurării, clienţii pot câştiga premii la cumpărături, vor avea loc spectacole de gătit şi degustări de produse de la locaţiile din Family Market și un photo corner tematic. Vineri, 15 iulie, de la ora 18.30, Meat Concept Store te invită la un cooking show. Sâmbătă este despre premii la cumpărături, iar duminică, de la ora 11.00, copiii vor fi amuzaţi de un clovn şi de baloane de săpun.

În perioada 14 – 17 iulie, cei care fac cumpărături în valoare de 350 de lei, în aceeași zi, vor primi înapoi un voucher de 50 de lei. De luni, 18 iulie 2022, clienţii au la dispoziţie şi aplicaţia mobilă Fidelity, disponibilă în Google Play şi AppStore. Mecanismul este simplu: scanezi bonul în aplicaţie şi, după validarea bonului de către operator, un procent de 5% din valoarea cumpărăturilor îţi este returnat în portofelul virtual. Banii acumulaţi pot fi transformaţi în vouchere care pot fi valorificate la magazinele din Family Market Miroslava.

Supermarketul Auchan lansează, din 14 iulie, o tombolă dedicată membrilor programului de fidelitate MyCLUB Auchan, oferindu-le şansa de a câştiga premii de 1.000 euro. Astfel, în perioada 14-31 iulie, clienții care utilizează cardul de fidelitate MyCLUB Auchan la cumpărături în Auchan Miroslava sunt înscrişi automat în marea tombolă care le poate aduce unul dintre cele 5 premii în valoare de 1.000 euro, oferiţi sub formă de bonus pe cardul de fidelitate. În supermarketul Auchan Miroslava, membrii MyCLUB Auchan au acces la numeroase beneficii special create pentru aceştia.

Al doilea Family Market, inaugurat în toamnă

Companiile IULIUS şi Auchan România vor continua parteneriatul şi la Family Market Bucium, proiect aflat în construcţie. Acesta va avea o suprafață închiriabilă de aproximativ 5.500 mp și va fi finalizat în toamnă. Similar proiectului din Miroslava, Family Market Bucium va aduce, în centrul comunității, un mix de servicii și facilități necesare zilnic, majoritatea ale producătorilor locali, o zonă verde, amenajată cu arbori și arbuști, 151 de locuri de parcare, spații pentru biciclete şi stații de încărcare pentru maşini electrice.

Cele două Family Market reprezintă investiţii în valoare totală de peste 23 milioane de euro. Partenerul IULIUS în finanțarea proiectelor este CEC Bank, unul dintre principalii susținători ai antreprenorilor locali.

Family Market Miroslava:

  • Program: zilnic, orele 09.00 – 21.00. Auchan: zilnic, orele 07.00 – 22.00
  • Circa 12 milioane de euro investiţie
  • Aproximativ 7.000 mp suprafaţă închiriabilă
  • Peste 7.800 mp suprafaţă construită
  • Areal comercial: 40.000 de locuitori în comuna Miroslava; 100.000 de rezidenţi din localităţile învecinate
  • Supermarket Auchan - peste 2.000 mp, peste 11.000 de produse, peste 60 de angajați, 8 case self check-out
  • 29 de operatori: Auchan, Sinsay, Pepco, Agroland, Meat Concept Store, La Sibieni, Kosarom, Vascar, Mado, La Bottega & La Ciambela, Dolciano, Blanca, Cobyul, Papiro, Autopit, Dr. Max, Cătina, Teo’s Cafe, Saria, Inmedio, Omniclean, Lisnic Hair Studio, CEC Bank, Minier, Schimbu 3, Let’s Play, Praxis şi Congress Hall
  • Primul magazin Sinsay din Iaşi – peste 1.000 mp
  • Department store Pepco - îmbrăcăminte și încălțăminte, jucării, articole pentru casă și decorațiuni
  • Sala de evenimente Verdi – capacitate de până la 300 de persoane
  • Spaţii verzi amenajate – peste 4.300 mp, 110 arbori, 6.000 de arbuşti, gazon
  • Simbolul Family Market: statuia „Oda Bucuriei”, realizată de artistul Vladlen Babcinețchi
  • 137 locuri de parcare, spaţii pentru biciclete, două staţii de încărcare pentru maşini electrice
  • 1 milion de euro investiţi în amenajarea parcării şi în modernizarea infrastructurii
  • 140 de noi locuri de muncă
  • Family Market Miroslava şi Bucium – investiţie totală în valoarea de peste 23 milioane de euro

ROGESI

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Cartierul Austriac