Cartierul Austriac este prima investiție imobiliară care a introdus pe piața Iașului conceptul inovativ de Casă Pasivă. Amplasat în comuna Rediu, în afara prafului și a poluării orașului, având deschidere la șoseaua Breazu-Horlești, cu acces facil din Copou, la 20 de minute de Piața Unirii.
Cartierul are 180 de case ce formează o suburbie modernă, în mijlocul naturii și cu servicii integrate.
Mobilitate simplificată: două rute de acces
Ansamblul rezidențial este conceput ca un refugiu de lux la finalul unei zile de muncă. Cartierul Austriac este construit după normele austriece de calitate, având un aer exclusivist, cu facilități care satisfac dorințele celor mai pretențioși clienți și care oferă legături rapide cu orașul. Accesul se face pe două căi: Copou și Păcurari. Axa Copou-Breazu-Horlești este cea mai ușoară cale de acces către Iași, având valorile de trafic cele mai mici în comparație cu alte suburbii: Valea Adâncă-Miroslava, Valea Lupului, Bucium sau Bârnova.
„Accesul prin Copou este cel mai puțin aglomerat din toată Zona Metropolitană. Lipsesc blocajele de trafic din Bucium sau din Nicolina și există două rute către casă, simplificând mobilitatea”, explică avocatul Codrin Andoniu, dezvoltatorul Cartierului Austriac.
Cartierul unde toți se vor simți privilegiați
Fiecare locuitor se va simți privilegiat, deoarece dezvoltatorii acestui cartier doresc să creeze o atmosferă exclusivistă, lipsită de griji, unde relaxarea este pusă pe primul plan după o zi de muncă.
Cartierul Austriac va include un parc dendrologic de 2 ha amenajat de la zero, iar întregul ansamblu va fi împrejmuit, pentru a oferi siguranță și liniște tuturor rezidenților. Sunt prevăzute spații de joacă și de socializare: cafenea, berărie în stil austriac, sală de fitness, iar pentru preșcolari va fi construită o grădiniță.
Rezidenții din Cartierul Austriac vor avea la dispoziție propriul parc pentru jogging sau plimbări, diferite specii de arbori asigurând umbrirea aleilor și împrospătarea aerului.
„Noua realitate ne obligă să regândim din temelii noțiunea de locuire, era consumurilor necontrolate a luat sfârșit”, spune avocatul Andoniu.
Standardele cele mai înalte
Față de casele clasice construite în Iași, Cartierul Austriac introduce conceptul de Casă Pasivă, în care sunt folosite cele mai performante materiale și instalații de încălzire, răcire și ventilație a aerului disponibile în prezent.
„Și punerea în operă a materialelor este foarte importantă, pentru că sunt respectate întocmai niște procese în toate etapele construirii unei Case Pasive”, a mai precizat avocatul Codrin Andoniu.
Investiția mai mare într-o Casă Pasivă se recuperează din reducerea substanțială a cheltuielilor cu utilitățile, pe toată perioada existenței clădirii.
„Cartierul Austriac se adresează oamenilor care împărtășesc această viziune despre viitor.”
Avocat Codrin Andoniu, dezvoltator Cartierul Austriac
Dotări pentru economisirea energiei
La baza unei Case Pasive stă o structură compactă a termoizolației, care nu permite pierderile de energie. Izolația este de două ori mai groasă decât în cazul caselor tradiționale, iar tehnologia de îmbinare a plăcilor în două straturi presupune suprapunerea celui de-al doilea peste îmbinările primului.
Al doilea element important este pompa de căldură, dublată de un sistem de ventilație. Acesta preia aerul din mediul exterior, îl introduce în sistemul de încălzire, unde se întâlnește cu cel care este scos din casă, câștigând câteva grade, după care intră într-un compresor de căldură care îl aduce la temperatura dorită. Sistemul de ventilație asigură aerul curat și cald pentru toată casa, fără a fi necesară deschiderea geamurilor.