fbpx
 
IPJ Neamț IPJ Neamț

Doi bărbați din Neamț condamnați pentru crimă în Irlanda, prinși de polițiști


Doi bărbaţi din judeţul Neamţ, condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor în Irlanda, au fost prinşi de poliţişti, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Este vorba de un bărbat în vârstă de 41 ani, din localitatea Gherăieşti şi un bărbat în vârstă de 32 ani, din localitatea Tupilaţi.
„Cei doi bărbaţi au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la o pedeapsă privativă de libertate de 13 ani, în cazul bărbatului în vârstă de 41 ani şi de 9 ani, în cazul bărbatului în vârstă de 32 ani, pentru săvârşirea, pe teritoriul Irlandei, a infracţiunii de omor. În urma investigaţiilor proprii şi a schimbului de date şi informaţii realizat între poliţiştii Secţiilor de Poliţie Rurală Săbăoani şi Ştefan cel Mare, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Neamţ, la data de 21 februarie a.c., cei doi bărbaţi au fost depistaţi în localitatea Tupilaţi", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Cei doi au fost conduşi în Penitenciarul Bacău în vederea efecturării pedepsei privative de libertate.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30