fbpx
 

Items filtered by date: Marti, 10 Ianuarie 2023

O femeie de 40 de ani din Vatra Dornei și-a pierdut viața, după ce a fost rănită mortal chiar de iubitul său.

Publicat in Moldova
Pentru un loc de parcare, doi șoferi din Cluj, o femeie și un bărbat, s-au luat la ceartă, iar la un moment dat șoferița l-a pălmuit pe cel care i-ar fi ocupat locul fără drept.  

Publicat in Social
Trupul neînsufleţit al tânărului de 22 de ani din judeţul Mureş, care a căzut sâmbătă în lacul Colibiţa, în timpul unei plimbări cu hidrobicicleta, a fost recuperat de scafandri în cea de-a patra zi a căutărilor, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

Publicat in Social
Reprezentantul permanent al Suediei pe lângă Uniunea Europeană, Lars Danielsson, a cărui ţară a preluat la 1 ianuarie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a afirmat că nu va iniţia un vot privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen dacă nu este convenit un acord cu ţările care se opun admiterii celor două state în zona de liberă circulaţie europeană, relatează novinite.com.

Publicat in Panorama
O femeie de 40 de ani dintr-un sat din Alba care a produs un accident rutier, acroşând cu autoturismul un consătean aflat pe o bicicletă, a fost depistată de poliţişti sub influenţa substanţelor interzise, potrivit unui comunicat transmis marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Publicat in Social
Anul 2022 a fost cel mai satisfăcător pentru cei mai mulţi dintre români (54%) în comparaţie cu 2020 (24%) şi 2021 (22%), ani puternic marcaţi de restricţiile cauzate de pandemie, arată datele unui studiu Reveal Marketing Research.

Publicat in Social
Ziua Unirii Principatelor Române este sărbătorită pe scena Sălii Mari. A devenit deja o tradiție ca, anual, Teatrul Național Iași să fie gazda îndrăgitei trupe de artiști a Naționalului din Chișinău. În cadrul celei de-a noua ediții a turneului „Teatru Românesc la București, Iași și Chișinău”, vor fi oferite publicului ieșean două spectacole noi din repertoriul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, „Frunze de dor” după Ion Druță și „Capcana” după „Fuga” de Mihail Bulgakov, iar în deschiderea turneului, filmul documentar „O scenă a memoriei – 100 de ani de Teatru Național la Chișinău”.

Publicat in Social
Marius, un român originar din orașul Botoșani, a fost găsit mort pe o plajă din Germania, țară în care venise de mai mulți ani pentru o viață mai bună.

Publicat in Panorama
Un interlop român și-a găsit sfârșitul în închisoare, din cauza unei supradoze. Era unul dintre cei mai periculoși cuțitari din lumea interlopă.

Publicat in Justitie
Tatăl vitreg al gimnastei Cătălina Ponor a fost condamnat pentru ultraj, la 1 an şi 3 luni închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă. Fost rugbist și cadru militar, Florin Bărbăscu, a fost acuzat de ultraj după ce a bruscat 2 polițiști locali din Constanța. 

Publicat in Justitie
Pagina 2 din 4