fbpx
 

Items filtered by date: Vineri, 27 Ianuarie 2023

În fiecare zi apare câte o nouă poveste despre Shakira și Gerard Piqué. Despărțirea celor doi a fost atât de mediatizată, încât și familia celor doi a fost, fără să vrea, protagonistă.

Publicat in Panorama
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, la Brăila, după ce secretarul general al partidului, Paul Stănescu, a anunţat public că acesta este propunerea social-democraţilor pentru funcţia de premier care va reveni formaţiunii din luna mai, că nu îşi doreşte să fie „prim-ministrul unui guvern tras în căciulă".

Publicat in Parlament
Răzbunarea unor adolescenți din Italia a fost aproape să-i aducă moartea unui român. S-a întâmplat într-o gară din nordul țării, unde băiatul de 14 ani a fost bătut, apoi aruncat în fața unui tren în mișcare.

Publicat in Panorama
Un magazin online din Baia Mare a pus la vânzare cel mai nou aliment aprobat de Comisia Europeană, făina de greieri. Recent, ministrul Agriculturii Petre Daea le recomanda românilor să nu mănânce, ci să-i lase pe greieri „să cânte acolo unde sunt”.   

Publicat in Social
Vladimir Putin, președintele Rusiei, a transmis, vineri, în cadrul Consiliului de Securitate, că Rusia dorește să extindă limitele platformei sale continentale din Oceanul Arctic.

Publicat in Eveniment
Judecătorul Cristi Danileţ a anunţat că a câştigat un nou proces cu CSM, în legătură cu excluderea sa din magistratură pentru două postări pe TikTok.

Publicat in Justitie
Trei persoane, între care şi un copil de doi ani, au ajuns, vineri, la spital, după ce au fost rănite într-un accident rutier, în care au fost implicate trei autovehicule, provocat de un şofer drogat, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.

Publicat in Moldova
Fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de procurorii DIICOT că au recrutat două fete din SUA şi Marea Britanie, sub pretextul că vor să se căsătorească cu ele, le-au adus apoi în România, unde le-au obligat să producă materiale pornografice care erau postate pe o platformă online pentru a fi difuzate contra cost.

Publicat in Justitie
16 crame din Muntenia, Oltenia și Republica Moldova vor fi prezente sâmbătă, 28 ianuarie, la Pleiada Boutique Hotel în cadrul primului festival dedicat vinului din 2023.

Publicat in Timp Liber
O tânără de 19 ani a fost surprinsă în timp ce ieșea dintr-un bar, apoi a urcat într-o mașină în care se aflau patru bărbați. Doi dintre aceștia ar fi violat-o, apoi ea a fost lovită de o altă mașină și a murit.

Publicat in Panorama
Pagina 1 din 3