În ultimii doi ani, Mihai Chirica s-a apărat spunând că nu știa ce semnează în domeniul imobiliar: autorizații, recepții, edificări. Îi lipseau informațiile și se baza pe subalterni
În cazul blocului Vixen, ridicat pe o autorizație pentru două case, Mihai Chirica a fost de două ori avertizat: de Gabriel Ghergheșanu, responsabilul cu Recepțiile imobiliare în Primărie, și de raportul lui Marcel Pinciuc, șeful Corpului de Control al primarului
Ieri, DNA a ridicat acest raport din calculatorul lui Pinciuc. Documentul dispăruse, după rețeta casei, din circuitul electronic al Primăriei
Apartamentele intabulate au intrat ilegal în circuitul civil și au fost vândute cu peste 1 milion de euro. Dezvoltatorul ar fi făcut orice să rezolve problema, fiind îngropat în datorii
Grav: ca și în alte dosare penale cu tunuri imobiliare (Cheșcu, Asimionesei, Plugaru), actele originale au dispărut din Primărie. În acest moment, se judecă doar pe copii. Este metoda prin care Chirica vrea să scape
În câteva zile urmează audierile la DNA. Acuzațiile in rem sunt: abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri oficiale și fals material

Când REPORTER DE IAȘI scria că la Bucium se construiește ilegal, în afara autorizației, Mihai Chirica se făcea că nu știe să citească și că subiectul nu există
Au urmat dosarele DIICOT și DNA din ultimii doi ani și același Mihai Chirica nu mai intabulează nimic acum, după ce s-a construit tot
Dezastrul Tech Confort arată latura grotescă a corupției: nu doar șpaga e problema, ci efectele asupra vieților a zeci de familii
Oamenii au făcut credite, au plătit avansuri, s-au mutat în blocurile terminate, dar care nu au recepție, pentru că sunt ilegale
Chirica și Harabagiu i-au învățat timp de 6 ani pe dezvoltatorii imobiliari că totul se rezolvă și că pot muta oamenii în blocuri
Acum, Mihai Chirica nu mai semnează nimic, blocurile sunt gata și nu mai pot fi demolate
La Bucium se speră obținerea a 2.000 mp de la ADS, pentru că nu sunt locuri de parcare: așa-zisa combinație ar putea dura ani de zile
Familiilor care s-au mutat li se spune să plătească lunar chirie sau riscă să fie dați afară de dezvoltator
Planuri de viață date peste cap de capii orașului corupți.

Fetele primeau lecții de sex oral și li se inducea credința, la mintea lor de la 16-17 ani, că amorul cu Morel Bolea le modelează armonios corpul și le ajută energetic
Conform victimelor audiate, „Guru” organizației ținea prelegeri pe teme sexuale, se plimba printre tinere și le săruta pe neașteptate, fără complexe
O tânără a declarat că a fost supusă la 360 de acte sexuale orale cu Morel Bolea, iar o alta a afirmat că a făcut sex cu acesta de circa 480 de ori, ambele fiind minore când au fost „inițiate”
DIICOT îl acuză pe Morel Bolea de trafic de persoane, exploatându-le în interes propriu, dar judecătorii Curții de Apel au motivat că probele nu sunt suficiente, reținând doar actul sexual cu minore
Primarul Mihai Chirica s-a zbătut în ședințele de Consiliu Local pentru a obține voturile necesare finanțării activităților lui Morel Bolea, deși practicile din interiorul organizației erau de notorietate în Iași