fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Liderul AUR, George Simion, a intrat, marţi, împreună cu mai mulţi colegi de partid în biroul preşedintelui Camerei, Marcel Ciolacu.

Scandal uriaș, cu îmbrânceli și înjurături în plenul Camerei Deputaților. Protagoniști: deputatul PSD Adrian Solomon și reprezentantul AUR Dan Tănasă.

Scandal în țara vecină, Bulgaria, din cauza cărnii de miel. Comercianții vând miei aduși din Macedonia de Nord, dar spun că – de fapt – sunt bulgărești și îi vând mai ieftin. Dar carnea nu respectă standardele Uniunii Europene, Macedonia nefăcând parte din spațiul comunitar.

Opoziţia a făcut scandal, marţi, în Comisia juridică din Camera Deputaţilor, după ce majoritatea PSD-PNL-UDMR a votat un amendament la Codul de procedură penală.  

Evacuare cu scandal în localitatea Hărman, din județul Brașov. Proprietara unei case a fost nevoită să apeleze la poliție, jandarmi și executor judecătoresc, ca să o evacueze pe chiriașa care ţinea în imobil nu mai puțin de 18 câini.

Regizorul Silviu Purcărete a anunțat că se retrage de pe lista nominalizaților la Premiile UNITER, după ce mai mulți tineri regizori au criticat juriul pentru ignorarea noii generații de artiști la nominalizările pentru categoriile "Cel mai bun spectacol" și "Cea mai bună regie". 

Scandal la o gradiniță din Galați, unde tatăl unui copil, venit mai devreme să-și ia băiețelul și supărat că a găsit ușa închisă, a distrus sistemul de închidere, apoi a forțat intrarea în instituția de învățământ.

Scandalul caselor de marcat de la magazinele Auchan a intrat într-o nouă etapă după dezbaterile apărute în spațiul public. Renunțarea la casierii clasici și impunerea în totalitate a caselor de marcat de tip self-scan a provocat reacții diverse și în zona mediului politic. De altfel, reprezentanții grupului social democrat din Parlament au ținut să evidențieze că dezbaterile respective nu țin de progresul tehnologic invocat deunele persoane.

Incident grav în centrul oraşului Roman: într-un scandal între şase persoane, un bărbat aflat în scaun cu rotile a fost atacat şi lovit cu sălbăticie. În final, unul dintre agresori a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost înjunghiat, arată Știrile PRO TV.

Ambasadorul Ucrainei în România a fost convocat astăzi la Ministerul de Externe, pentru a permite României să verifice lucrările din zona Canalului Bâstroe.  

Pagina 1 din 30

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30