Doi bărbați angajați într-un centru comercial din Cluj au fost arestați pentru că ar fi agresat sexual mai mulți copii cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani.
Şapte dintre cei zece membri ai clanului Didilă au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, joi, 14 mai, în baza unor mandate emise pe numele lor de către judecătorii Tribunalului Bucureşti. Printre persoanele care au primit mandat de arestare preventiv se află şi un lucrător de poliţie din cadrul Politiei de Frontieră Giurgiu, acesta fiind acuzat de favorizare infractorului, luare de mită şi divulgarea de informaţii secrete de serviciu, informează realitatea.net.
O femeie și un bărbat din Pitești au fost prinși în flagrant în timp ce aduceau în țară, din Turcia, mai multe sute de grame de droguri de mare risc. Femeie avea 350 de grame de metamfetamină ascunsă în corp, spun procurorii.
Cei patru poliţişti rutieri prinşi marţi în flagrant în timp ce primeau mită de 400 de lei de la un conducător auto care trebuia sancţionat contravenţional au fost reţinuţi, iar unul dintre poliţişti ar mai fi primit mită şi anul trecut, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt remis, miercuri, Agerpres.
În urma unui flagrant a fost depistat un bărbat care încerca să ridice un colet ce conținea 2 kilograme de cannabis. Un alt bărbat, bănuit a fi liderul grupării infracționale, a fost depistat la scurt timp după flagrant.
Două persoane din Constanţa au fost arestate preventiv după ce au fost prinse de procurorii DIICOT în timp ce ridicau, de la o firmă de curierat, un colet care conţinea 7,6 kg cannabis, drogurile fiind aduse din Portugalia.
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Tulcea, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T., au pus în executare 2 mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de trafic de minori și proxenetism.