fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Mihai Bălan, primarul din Bârnova, încearcă să contracareze efectele dezvăluirilor REPORTER DIN IAŞI prin denigrări josnice. Tot mediul politic şi administrativ din Iaşi ştie de ani de zile că REPORTER nu negociază apariţia anchetelor sale. E un principiu de la care nu am abdicat niciodată.

Aproape că nu este zi lăsată de la Dumnezeu ca numele Iașului să nu fie invocat în mass media și conexat cu cei doi conducători penali. Este vorba despre Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, și Mihai Chirica, primarul Iașului.

O serie de dezvăluiri REPORTER s-au soldat cu un dosar trimis în judecată de DNA. Printre inculpați, un fin al lui Costel Alexe și o fină a lui Mihai Chirica

Cunoscutul activist de mediu Daniel Bodnar a primit o nouă amenințare la adresa sa și a familiei sale. De această dată, este vorba despre mesaje scrise și trimise pe o rețea socială, în urma unor dezvăluiri despre un posibil transport ilegal de lemn.

Un opozant al lui Putin și activist rus pentru drepturile omului, stabilit în Franța, a povestit cum a scăpat recent unei tentative de asasinat, despre care a spus că a fost pusă la cale de serviciile secrete ruse, informează The Moscow Times.

* Mihai Chirica a ținut 6 luni pe birou edificarea unui bloc din Metalurgie. A semnat, și-a tăiat semnătura, apoi a semnat din nou
* Antreprenorul proiectului rezidențial era fiert: avea antecontracte, plătea chiriile la cumpărători dacă nu reușea să intabuleze apartamentele și acumula pierderi mari
* După șase luni basarabeanul care a construit River’s Towers nu mai avea bani nici să-și plătească furnizorii și suna zilnic la Primărie
* Fără edificare, Alexandru Palii nu putea face intabulare. Fără intabulare, nu putea vinde apartamentele
* Chirica a semnat brusc, după 6 luni
* Recepția a fost o farsă: REPORTER DE IAȘI a dezvăluit săptămâna trecută că Palii nu făcuse parcări, nu amenajase spații verzi, construise în plus și încălcase autorizația
* Discuția REPORTER cu Martorul Protejat este înregistrată, iar transcrierea are o fidelitate de 100%. Aceeași mărturie a fost dată și la DIICOT

Procurori de la Direcția Națională Anticorupție, însoțiți de jandarmi, au descins ieri dimineață la Consiliul Județean Iași, unde au efectuat o percheziție în biroul președintelui Costel Alexe. După câteva ore, timp în care ușa lui Alexe a fost păzită de jandarmi, anchetatorii au ieșit cu un braț de dosare despre angajările de la Școala Populară de Arte și de la Direcția Județeană de Evidența Populației, ambele aflate în subordinea Consiliului Județean (CJ). Jumătate de oră mai târziu, președintele Alexe a precizat că anchetele au fost începute în urma unor articole ale REPORTER DE IAȘI și că nu este de acord cu faptele incriminate.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30