fbpx
 
Un bărbat a fost prins în flagrant de DNA în timp ce primea o mită de 20.000 de euro de la o persoană trimisă în judecată, căreia i-a promis că banii vor ajunge la judecătorii Curții de Apel București, pentru o sentință favorabilă.

Două persoane din Iaşi au fost reţinute pentru trafic de droguri, după ce una dintre ele a fost prinsă în flagrant delict în timp ce ridica un colet, introdus în ţară din Germania, prin intermediul unei firme de transport, în care se aflau ascunse, printre obiecte de vestimentaţie, peste 40 de grame de heroină destinate comercializării.

Un agent de poliţie din Prahova, care activa în cadrul formaţiunii rutiere, a fost prins în flagrant primind suma de 700 de lei mită. Procurorii l-au prezentat instanţei de judecată care a emis pe numele său mandat de arest la domiciliu, transmite News.ro.

Bărbatul din Jilava prins, miercuri, când încerca să vândă o armă letală şi cartuşele aferente, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Poliţiştii din Mureş au prins în flagrant un bărbat în timp ce acesta îşi viola fiica în vârstă de 16 ani. Individul a fost reţinut, iar duminică seară va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cazul a fost adus în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Mureş.

Polițiștii Antidrog din Constanța, împreună cu procurorii DIICOT, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane, în trei cauze penale, privind săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație.

Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT Vrancea după ce a fost prins la Focşani, în trafic, cu aproximativ două kilograme de droguri pe care le-ar fi adus din Olanda, prin intermediul unei firme de curierat, şi ar fi intenţionat să le comercializeze, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Un bărbat a fost prins când încerca să introducă în ţară trei borcane cu muguri de canabis aduse din Belgia, el fiind arestat preventiv pentru tentativă la trafic internaţional de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Curtea de Apel Craiova a dat, miercuri, sentința definitivă pentru un polițist de la Biroul Rutier Craiova și un fost jandarm care au fost prinși în flagrant, în 2022, în timp ce vindeau cocaină.

Polițiștii Antidrog din Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict, într-un dosar penal având ca obiect comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Pagina 1 din 42

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30