fbpx
 
O înregistrare cu trei românce care au fost prinse la furat în statul american Florida a devenit virală pe YouTube. Filmarea, în care se vede cum femeile subtilizează mai multe perechi de ochelari de soare dintr-un magazin, a strâns peste 2,1 milioane de vizualizări în patru zile.

Un polonez a fost arestat după ce s-a dat drept manechin în faţa unei vitrine, înainte de a fura dintr-un centru comercial după încheierea programului, a anunţat poliţia din Varşovia, transmite joi Reuters.

Poliţiştii fac percheziţii la 12 adrese din judeţele Sibiu, Braşov şi Covasna, la presupuşi hoţi care ar fi furat 21 de bovine din judeţul Sibiu, pe care le-ar fi vândut, prejudiciul fiind de aproximativ 30.000 de euro, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

Un minor din Ocna Mureș va fi judecat pentru furt calificat, după ce a intrat într-o casă din oraș și a furat covrigi și ciocolată și suma de 100 de lei. 

Polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș – Severin, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județele Caraș – Severin și Mureș, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Un bărbat a reuşit să spargă sediul unui post de poliţie din judeţul Arad, după ce a escaladat clădirea. Hoțul a furat uniforma unui agent, a îmbrăcat-o și s-a făcut nevăzut.

Un copil din municipiul Huşi a sustras, joi, maşina familiei, cu care a plecat la plimbare, fiind găsit de poliţişti la volanul autoturismului, pe drumul naţional DN 24B (DE 581), în comuna Olteneşti.

Un cunoscut doctor estetician din București a fost reținut după ce ar fi furat 35.000 de euro din locuința fostei iubite care este tot medic.

Un angajat al unui muzeu din Munchen, Germania, condamnat pentru furt, a primit o pedeapsă de 21 de luni de închisoare cu suspendare şi a fost obligat să restituie instituţiei peste 60.600 de euro (64.200 de dolari), scrie news.ro.

Doi bărbaţi din localitatea Ştefan cel Mare au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 ore după ce ar fi furat mai multe componente ale unor vagoane CFR, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Pagina 7 din 100

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30