fbpx
 
Afirmaţiile despre o eventuală implicare a SRI în organizarea protestelor şi în dispute politice sunt denigratoare şi menite să afecteze instituţii fundamentale ale regimului democratic, transmite instituţia.

 

Serviciul Român de Informaţii respinge categoric orice încercare de a implica instituţia în organizarea uriaşului protest ce a avut loc duminică în Capitală, precum şi în dispute politice sau alte acţiuni care nu ţin de misiunile asumate potrivit cadrului legal.

 


Reacţia lui Dragnea la protestele străzii față de cele două ordonanțe ininițiate de Ministerul Justiției a generat comentarii numeroase venite din partea oamenilor, pasajul care a dat naştere la cele mai multe comentarii fiind cel în care Dragnea susţine că preşedintele Klaus Iohannis conduce o nouă „mineriadă".

Protestele din România au ajuns în atenţia presei internaţionale. Agențiile internaționale de presă și marile ziare și televiziuni relatează despre protestele de dumincă seara, la care au participat zeci de mii de persoane în București și în marile orașe.

 


Noi proteste în capitală, faţă de proiectul ordonanţei privind graţierea şi modificarea Codulul Penal. Oamenii şi-au dat întâlnire în Piaţa Univeristăţii, de unde vor porni în marş spre Guvern. Oamenii au ieșit în stradă și în alte orașe mari.

Filosoful Mihai Şora scrie, pe Facebook, că duminică va merge la mitingul anunţat în Piaţa Universităţii, faţă de ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor penale. „În clipa de faţă, nimic nu mi se pare mai periculos pentru biata democraţie românească decât asaltul asupra Justiţiei, prin ordonanţe de urgenţă cu dedicaţie pentru oligarhi”, spune Şora.

 


Proiectul de ordonanță prinvind grațierea și amnistia modificările la Codul Penal au scos în stradă și aseară câteva sute de ieșeni. Circa 200 de oameni și-au strigat nemulțumirea în Piața Unirii. Seria de proteste anunțate în toată țara va continua și în zilele următoare.

Președintele USLIP încheie un an în care a stat în stradă, a pichetat Guvernul, s-a întreținut la telefon cu premierul, a recuperat tăierile salariale din urmă, oferă ajutoare sociale, vouchere și cazări și se chinuie să vândă bilete de avion. Pe toate fronturile, ca să nu se plictisească. Liderul celui mai mare sindicat din România la nivel județean apreciază că Cioloș s-a ținut de cuvânt.

 


Președintele USLIP încheie un an în care a stat în stradă, a pichetat Guvernul, s-a întreținut la telefon cu premierul, a recuperat tăierile salariale din urmă, oferă ajutoare sociale, vouchere și cazări și se chinuie să vândă bilete de avion. Pe toate fronturile, ca să nu se plictisească. Liderul celui mai mare sindicat din România la nivel județean apreciază că Cioloș s-a ținut de cuvânt.

 


Premierul Dacian Cioloș este așteptat, vineri, la Iași pentru a prezenta primarilor din zona Moldovei programul guvernamental anti-sărăcie. Tot astăzi, la Iași, șeful Guvernului va avea o întâlnire cu reprezentanții oamenilor de faceri.

 

Dacian Cioloş va fi întâmpinat cu proteste la Iaşi. Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar a anunţat pichetarea Prefecturii la aceeaşi oră la care instituţia va fi vizitată de premier.

Acesta va participa la o întâlnire cu primarii şi reprezentanţii consiliilor judeţene Iaşi şi Vaslui, în cadrul căreia va fi prezentat Memorandumul adoptat de Guvern privind dezvoltarea unor programe pentru îmbunătăţirea situaţiei sociale şi economice a locuitorilor din zonele pilot de intervenţie Valea Jiului, zona Roşia Montană - Munţii Apuseni şi comunităţile marginalizate din Moldova. După întâlnirea cu autorităţile locale şi cele judeţene, Cioloş va participa, în Aula Bibliotecii Universitare, la o a doua întâlnire, cu oamenii de afaceri din zona Moldovei.

 

„Pichetarea USLIP vizează rezolvarea proble­melor generate de neacordarea hotărârilor judecătoreşti privind plata dobânzilor, diminuarea salariilor cu sume cuprinse între 500 şi 1.100 lei la secretari şi contabili, neplata orelor de educaţie fizică pentru învăţătorii care predau această disciplină, neacordarea degrevării de două ore profesorilor cu 25 de ani vechime şi gradul didactic I, existenţa încă în mediul rural a unor spaţii fără apă curentă, canalizare, în care se desfăşoară procesul instructiv-educativ, salarizarea mizerabilă a personalului nedidactic, salarizarea la limita subzistenţei a cadrelor didactice, neacordarea a 6% din PIB pentru învăţământ“, au precizat pentru „Ziarul de Iași” reprezentanţii USLIP.

 

În prezent, în județul Iași sunt 7 comune unde veniturile medii pe cap de locuitor se cifrează la mai puțin de 50 de dolari pe lună.

 


Încep protestele în penitenciare. Sindicaliştii cer condiţii mai bune de muncă, dar şi bani pentru orele suplimentare. Luni vor fi pichetate mai multe penitenciare.

 

Gardienii reclamă nerespectarea legislației care include personalul din sistemul penitenciar în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, cu urmări directe în ce privește nivelul salariilor.

 

Gardienii spun că protestul lor nu afectează cu nimic nivelul de supraveghere a deținuților din această unitate. Sunt însă deciși să nu renunțe la această formă de protest, până când Ministerul Justiției nu le rezolvă revendicările.

 

„Personalul din penitenciare lucrează în aceleași condiții pe care ministrul Justiției le deplânge în ceea ce-i privește pe deținuți. Cu toate acestea nu există un plan concret de îmbunătățire a condițiilor de lucru pentru personal, deși ANP s-a angajat la aceasta prin Acorduri Colective succesive. În prezent, se înregistrează la nivelul sistemului penitenciar un număr de 1,5 milioane ore suplimentare efectuate de către personal, foarte multe dintre acestea fiind imposibil de recuperat datorită deficitului de personal de 8.000 de angajați, estimat de către ANP prin raportare la standardele de personal oficiale”, scrie în materialul sindicaliștilor din sistemul penitenciar.

 

(Sursa: digi24.ro)


Pagina 12 din 13

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30