fbpx
 
Șeful Secției Parchetelor Militare din Parchetul General și alți doi procurori militari care au instrumentat dosarul violențelor de la mitingul din 10 august sunt cercetați de Inspecția Judiciară. Unul dintre ei este cel care a fost la mitingul diasporei și apoi a decis să se sesizeze din oficiu. Doi dintre procurori sunt acuzați că ar fi delegat alți magistrați să lucreze în acest dosar, încălcând astfel decizii interne ale procurorului general, iar procurorul care a mers în Piața Victoriei este acuzat că nu ar fi trebuit să meargă acolo fără să își anunțe superiorii.

Filosoful Mihai Şora le transmite românilor - la cumpăna dintre un 2018 marcat de numeroase modificări legislative controversate şi un 2019 care dă semne că va continua la fel -, că ne aşteaptă un an greu, de-a lungul căruia trebuie să rămânem lucizi.

O minciună instituțională: Niculiță a promis parcări acolo unde de fapt mai construiește două blocuri. Procesul dintre Poliția Locală și dezvoltatorul Daniel Niculiță e un surogat: el se obligă să amenajeze parcări, după ce-a încălcat autorizația inițială, exact acolo unde Primăria i-a mai aprobat două turnuri. Alt dezvoltator din Oancea, Vasile Filip, face foraje ulterior aprobării PUZ! Pe ce bază s-a mai dat acesta? Locuitorii sunt total ignorați, tot spațiul verde de pe esplanadă va dispărea.

Scandalul imobiliar din Oancea e departe de final. Locatarii din zonă sunt nemulțumiți că Primăria nu a blocat investiția la cele trei blocuri turn ale controversaților investitori Vasile Filip și Daniel Niculiță.


O minciună instituțională: Niculiță a promis parcări acolo unde de fapt mai construiește două blocuri. Procesul dintre Poliția Locală și dezvoltatorul Daniel Niculiță e un surogat: el se obligă să amenajeze parcări, după ce-a încălcat autorizația inițială, exact acolo unde Primăria i-a mai aprobat două turnuri. Alt dezvoltator din Oancea, Vasile Filip, face foraje ulterior aprobării PUZ! Pe ce bază s-a mai dat acesta? Locuitorii sunt total ignorați, tot spațiul verde de pe esplanadă va dispărea.

Scandalul imobiliar din Oancea e departe de final. Locatarii din zonă sunt nemulțumiți că Primăria nu a blocat investiția la cele trei blocuri turn ale controversaților investitori Vasile Filip și Daniel Niculiță.


Consultanții PSD au enumerat toate știfturile de fake news-uri care n-au produs nicio rumoare publică, recurgând la o manipulare ieftină: compromiți 2-3 puncte slabe și anulezi toată povestea.

PSD se plânge de fake news-uri, când asta face de 30 de ani: teroriștii, legionarii, coloniștii, secesioniștii, flacăra violet, CIA, Soros, Antifa... Păi cel mai mare fake-news e cel făcut de Jandarmerie, care a difuzat imagini Russia Today. E același nivel de inepție.


Consultanții PSD au enumerat toate știfturile de fake news-uri care n-au produs nicio rumoare publică, recurgând la o manipulare ieftină: compromiți 2-3 puncte slabe și anulezi toată povestea.

PSD se plânge de fake news-uri, când asta face de 30 de ani: teroriștii, legionarii, coloniștii, secesioniștii, flacăra violet, CIA, Soros, Antifa... Păi cel mai mare fake-news e cel făcut de Jandarmerie, care a difuzat imagini Russia Today. E același nivel de inepție.


Într-o declaraţie de presă, deputatul PNL Dumitru Oprea arată că există suficiente motive de optimism pentru anul 2018. Parlamentarul ieşean remarcă faptul că, pentru o bună parte a cetăţenilor şi a societăţii civile în ansamblu, „timpul aşteptării impasibile a trecut". În cazul particular al Iaşului, a devenit tot mai evident că nici unul dintre marile obiective strategice (autostrada, Spitalul Regional de Urgenţe, finalizarea lucrărilor la şoseaua de centură etc.) nu va fi obţinut fără presiune politică şi publică asupra decidenţilor. „Nimic nu este definitiv pierdut atâta vreme cât nu intervin cedarea şi blazarea. Putem folosi în sprijinul nostru paradoxul de a fi parcurs un an amenințat de forţa răului, prin faptul că am învățat să ne opunem cu fermitate și cu mai multă implicare şi conştiinţă civică", se arată încrezător Dumitru Oprea.

Redăm integral declaraţia deputatului PNL Dumitru Oprea:


„Ne aflăm aproape de finalul unui an care prevesteşte, din păcate, o perioadă complicată pentru România. A fost un an al contradicțiilor, prin prisma unui paradox pe care îl trăim zi de zi. În vreme ce guvernanții declară că avem o economie cu o creştere într-un ritm susţinut, ţara noastră continuă să înregistreze, conform Eurostat, cea mai mare rată a sărăciei din Uniunea Europeană. Actuala putere ne spune că modifică legile justiției pentru a ne apăra de infractori, iar rata infracționalității crește, ba mai mult îi favorizează pe cei certați cu legea.

De asemenea, constatăm că Nord-Estul României rămâne cu lipsurile cele mai mari față de oricare altă regiune a ţării. În fapt, am rămas nu doar un stat centralizat din perspectiva administraţiei publice, dar şi în privinţa distribuţiei teritoriale a prosperităţii. Această realitate trebuie schimbată, altfel urmările vor fi grave asupra tuturor,  nu doar a noastră, a ieşenilor.

Există însă suficiente motive de a vedea lucrurile și dintr-o perspectivă pozitivă. Se știe că opoziţia parlamentară, cu toate eforturile făcute, poate să aibă șanse de reușită numai dacă societatea civilă dă dovadă de implicare în deciziile care vizează toţi cetăţenii. Or, în ultimul timp, societatea civilă reuşeşte să asigure informarea și implicarea celor interesaţi și dornici să fie parte în acțiunile democratice ale națiunii. Indiferent că vorbim despre acţiuni de protest în stradă sau despre exprimarea indignării pe reţelele de socializare, toate se traduc, în final, printr-o mai bună educaţie în spiritul unui stat democratic.

Un loc aparte în mişcările civice din acest an îl vor avea ieşenii, tot mai conştienţi de faptul că schimbarea nu va veni de la Centru. Timpul aşteptării impasibile a trecut, nimeni nu va rezolva în locul nostru problemele, iar presiunile conjugate ale societăţii civile şi ale unor reprezentanţi ai sferei politice vor da, în cele din urmă, rezultate în privinţa marilor proiecte ale Iaşului: autostrada, Spitalul Regional de Urgenţe, finalizarea lucrărilor la şoseaua de centură etc. Nu sunt obiective imposibile, dar fără o presiune activă și continuă asupra decidenţilor nu vor putea fi îndeplinite.

Nimic nu este definitiv pierdut atâta vreme cât nu intervin cedarea şi blazarea. Putem folosi în sprijinul nostru paradoxul de a fi parcurs un an amenințat de forţa răului, prin faptul că am învățat să ne opunem cu fermitate și cu mai multă implicare şi conştiinţă civică.

Nu în ultimul rând, un alt motiv de a spera la normalitate îl constituie faptul că românilor nu le va mai fi la fel de indiferent cine îi reprezintă. De aceea, am toată convingerea că anul 2018 va fi mult-așteptatul moment al maturizării noastre politice."

Noi proteste faţă de actuala putere au loc în această seară în mai multe oraşe din ţară, între care Cluj Napoca, Piteşti, Braşov, Iaşi şi Galaţi.

Mii de manifestanţi protestează, duminică, în Piaţa Universităţii împotriva proiectelor de modificare a legilor justiţiei.

Ei scandează ‘Justiţie, nu corupţie!’, ‘PSD, ciuma roşie!’, ‘Rezistăm, nu cedăm’.

Manifestanţii au pancarte printre care se numără următoare ‘Toţi pentru justiţie!’ şi ‘Nu-mi furaţi viitorul!’.

De asemenea, unii protestatari au cruci pe care sunt scrie diferite cuvinte: ‘Rujeolă’, ‘imunoglobulină’, ‘marii arşi’, ‘medicamente lipsă’, ‘rezidenţiat’, ‘tuberculoză’, ‘medicină de familie’.

La protest sunt prezenţi şi preşedintele PNL Ludovic Orban, cel al USR, Dan Barna, precum şi fostul premier Dacian Cioloş. Prin cei care protestează – vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, senatorul liberal, Florin Cîţu, foştii miniştrii Vlad Voiculescu, Raluca Prună, Dragoş Pîslaru.(Agerpres, Radio Iasi/FOTO arhiva ziarulputerea)


În Cisiordania şi Ierusalimul de Est au avut loc ciocniri cu forţele de ordine. Câteva mii de palestinieni au demonstrat împotriva declaraţiei preşedintelui american Donald Trump.

Hamas şi Jihadul Islamic au chemat la o nouă Intifada sub sloganul, cităm „America, duşmanul musulmanilor”. Corespondentul RRA, Dragoş Ciocîrlan relatează de la Ierusalim că mii de palestinieni au protestat astăzi împotriva proclamaţiei care a fost semnată ieri de preşedintele american Donald Trump, prin care se confirmă că Ierusalimul este capitala Statului Israel.

Facţiunile palestiniene au chemat la grevă pentru mobilizare, la demonstraţii în Cisiordania, Fâşia Gaza şi în cartierele arabe din Ierusalim. Câteva sute de palestinieni au manifestat la Poarta Damascului cu drapele palestiniene, scandând că îşi vor da viaţa pentru moscheea Al-Aqsa.

Unii foarte tineri s-au confruntat cu forţele de ordine. În Cisiordania, câteva mii de palestinieni au manifestat la Ramallah, Bethlehem, Jenin şi Hebron. La atacuri cu pietre poliţiştii au răspuns făcând uz de gaze lacrimogene.

În Fâşia Gaza, manifestanţii s-au adunat în două sectoare ale gardului de securitate, la frontiera cu Israelul şi au aruncat cu pietre în direcţia soldaţilor.

Liderul politic al organizaţiei Hamas, Ismail Haniyeh, îndeamnă la Intifada împotriva Israelului. Haniyeh a cerut facţiunilor palestiniene să se unească pentru ceea ce el a numit ‘binele Ierusalimului’. (Rador/ FOTO publika.md)


Membrii Alburnus Maior vor ieşi în stradă, vineri, alături de susţinători ai proiectului de conservare a zonei Roşia Montană, la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi în alte oraşe şi îi solicită premierului să nu ajungă la un compromis cu Gabriel Resources, după ce Mihai Tudose a susţinut că se va încerca retragerea candidaturii Roşiei Montane pentru includerea pe lista UNESCO, anunţă Salvaţi Roşia Montană, informează news.ro.

 

„La exact 4 ani de la debutul protestelor din 2013 ieşim din nou în stradă pentru a protesta ferm împotriva încercării guvernului Tudose de a ne lua tot ce am obţinut în toţi aceşti ani, pentru Roşia Montană şi în lupta împotriva corupţiei", se arată într-un comunicat al Campaniei Salvaţi Roşia Montană.

 


Pagina 7 din 13

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31