fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Liberalii ieșeni continuă experiențele penibile, cei nemulțumiți că n-au intrat pe liste aruncând filala în aer. Degringoladă: avocatul s-a infiltrat in ședința BPJ, fără să fie invitat. Neputându-l scoate din sală, au ieșit toți ceilalți participanți. Dragomir Tomașeschi tot n-a vrut să plece, așa că ședința s-a anulat. Liderii PNL Iași vor să-l excludă din partid, dar fostul prefect și-a găsit un susținător la centru: președintele interimar Raluca Turcan.

 

În partidul liberal se vorbeşte despre o reformare după rezultatul prost de la alegeri, dar nimeni nu ia măsuri pentru punerea în aplicarea a unor decizii care să aducă formaţiunea în prim-plan. La nivel local, la Iaşi, alt conflict:   între actualii parlamentari şi acoliţii lor şi cei care fuseseră votaţi să fie pe liste, dar care nu au fost acceptaţi de Bucureşti.

 


Toate cele 25 de proiecte de hotărâre dezbătute în prima ședință ordinară a Consiliului Local Iași din acest an, organizată astăzi, au fost aprobate.

 

Cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi au vizat reabilitarea a 16 artere rutiere din Iași, totalul investițiilor estimate în cele două proiecte de hotărâre fiind de 60.607.752 lei. Lungimea totală a străzilor reabilitate este de 14.383 metri, suprafața totală de carosabil de 104.299 metri pătrați, iar suprafața de trotuare de 27.584 metri pătrați.

 


Guvernul va convoca vineri o şedinţă în vederea aprobării proiectului de buget pe 2017. Vineri seara, imediat după aprobare, va fi trimis Parlamentului. Potrivit ministrului Finanţelor, deficitul bugetar a fost estimat la 2,99% din PIB, după standardele ESA, fiind respectată limita de 3% din tratatul de la Maastricht.

 

Printre proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda şedinţei de vineri a Guvernului se numără şi un proiect de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2017 - Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2017-2019, potrivit Agerpres.

 


Prima ședință de Consiliu Județean din 2017, primele contre între Putere și Opoziție. Totul a pornit de la secțiunea DIVERSE: să fie dezbătută la începutul sau la sfârșitul ședinței?

 


Președintele Klaus Iohannis a ajuns miercuri dimineață la Palatul Victoria, unde prezidează ședința de Guvern.

 


Președintele Klaus Iohannis a ajuns miercuri dimineață la Palatul Victoria, unde cel mai probabil va prezida ședința de Guvern. Presa a vehiculat că Guvernul va adopta astăzi o OUG privind amnistia și grațierea, în condițiile în care ordinea de zi a Guvernului nu este publică.

 


Liviu Dragnea a susținut o declarație de presă luni din holul Palatului Parlamentului. Aceasta a fost încheiată de un scandal după ce deputatul PMP, Robert Turcescu, a venit și i-a reproșat președintelui Camerei Deputaților felul în care a organizat ședința extraordinară a Camerei Deputaților și faptul că nu a participat la ea.

 


Klaus Iohannis a inclus în discursul său de la ședința noului Consiliu Superior al Magistraturii (CSM) - rezultat în urma alegerilor din iunie-decembrie 2016 - un atac dur la adresa politicienilor penali. „Unii politicieni cu dosar penal au impresia că sunt băieți buni, că au luat mult voturi”, a spus președintele, îndemnându-i pe magistrați să „rămână demni, nu să devină obedienți”, atunci când ”presiunea devine mare”.

 

„Bazez cele câteva idei la începutul ședinței pe un articol din Constituție - art. 133, alin.1, care definește activitatea CSM. CSM este garantul independenței justiției. Greu de găsit o sarcină mai dificilă descrisă în mai puține cuvinte. Asta e sarcina dvs., să garantați independența justiției. Este fundamental. Nicio democrație, niciun stat de drept nu pot să funcționeze fără o justiție independentă”, a declarat Iohannis.

 


În şedinţa ordinară de joi, 29 decembrie, consilierii locali vor dezbate proiectele de hotărâre privind rectificarea bugetului municipiului Iaşi pe 2016 şi aprobarea execuţiei preliminate a bugetului la data de 31 decembrie.

La Palatul Victoria are loc joi şedinţa de Guvern, ultima a Executivului cu puteri depline. După ce alegerile din 11 decembrie vor fi validate, Guvernul Cioloş va deveni interimar şi va putea lua doar decizii administrative.

 

La un an de la preluarea mandatului, Dacian Cioloș a făcut un bilanț al Guvernului condus de el, un document de 25 de pagini, în care a vorbit despre creşterea economică şi despre măsurile care au dus la crearea de noi locuri de muncă.

 


Pagina 6 din 7

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30