fbpx
 
Un profesor de educaţie fizică de la un colegiu naţional din Ploieşti este cercetat într-un dosar pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, fiind vorba despre o fată de 14 ani.

Un pastor a fost prins în ambuscadă, bătut și alungat din orașul său după ce a încercat să se culce cu o femeie căsătorită, spunându-i că astfel o va exorciza de spiritele rele.

Un angajat din rândul personalului Senatului SUA, acuzat că s-a filmat făcând sex cu un bărbat într-o celebră sală de audieri a Congresului, ameninţă cu acţiuni în justiţie după ce a fost concediat.

Patru minori, care s-au filmat în timp ce au întreţinut raporturi sexuale cu o a cincea persoană, tot minoră, şi au distribuit, ulterior, materialul online, sunt vizaţi într-un dosar penal deschis de DIICOT Braşov.

Un zbor obișnuit către Ibiza a devenit subiect de scandal și amuzament. Un cuplu înndrăzneț și dornic de distracție, nu a mai avut răbdare până la destinație, pentru o partidă de amor. Cei doi s-au baricadat în toaleta avionului EasyJet și s-au pus pe treabă, însă au fost întrerupți de un membru al echipajului.

Un tânăr de 19 ani din judeţul Dâmboviţa a fost reţinut şi este cercetat pentru şantaj, după ce i-a cerut fostei lui iubite să facă sex cu el şi să-i dea bani, ameninţând-o că, în caz contrar, va publica online imagini cu ea în ipostaze compromiţătoare.

Papa Francisc a vorbit pentru prima oară despre sex, pornografie, LGBT, identitatea de gen, într-un dialog cu 10 tineri aleși din întreaga lume. „Sexul este un lucru frumos”, a spus Suveranul Pontif, printre altele.

Anchetă de amploare la o școală din Câmpia Turzii, după ce mai multe filmări ale unei partide de sex între o elevă de 11 ani și un alt adolescent au fost distribuite între elevi și au ajuns la cadrele didactice. Polițiștii clujeni au deschis un dosar de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.

Un bărbat și o femeie, ambii de 33 de ani, au fost reținuți, după ce s-au dezbrăcat parțial și au făcut sex sub privirile mai multor persoane. S-a întâmplat la sfârșitul lunii februarie, într-o sală de jocuri de noroc din Pitești. Momentul a fost filmat de un martor, iar imaginile sunt acum probă la dosar, scrie Ziarul Argeș.

Un profesor de informatică acuzat că a făcut sex cu o elevă a fost arestat pentru 30 de zile. Bărbatul de 43 de ani din Târgu Jiu este cercetat pentru infracțiunea de act sexual cu un minor.

Pagina 1 din 7

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30