CITIŢI O ANCHETĂ MARCA REPORTER DE IAŞI.
CITIŢI O ANCHETĂ MARCA REPORTER DE IAŞI.
Recent, un grup de ieşeni organizaţi sub numele „S.O.S. SPITALUL SFÂNTA MARIA IAŞI“, au avut iniţiativa de a protesta în faţa spitalului ieşean, cerând măsuri grabnice cu privire la aspecte sesizate de părinţi îngrijoraţi de condiţiile de asistenţă medicală din unitatea spitalicească.

Ministerul Sănătății a trimis, miercuri, o echipă de evaluare la Spitalul „Sf Maria” din Capitală pentru a afla dacă unitatea medicală poate asigura sau nu intervenţiile chirurgicale de transplant de plămâni. Decizia vine în contextul în care pacienţii români nu mai au acces la clinica din Viena, care prelua cazurile de la noi din ţară. Ministrul Sănătăţii a afirmat, după sedinţa de Guvern de ieri, că a dispus efectuarea unei evaluări efectuată de Agenţie Naţională de Transplant în cadrul Spitalului Sf. Maria privind capacitatea unităţii de a efectua transplant de plămâni. „Nu este vorba de un control la Spitalul Sf. Maria, ci de o evaluare", a precizat acesta.