fbpx
 
Procurorii DIICOT Iaşi au dispus reţinerea a 28 de inculpaţi, în dosarul privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

ANAF a scos la vânzare un teren de 5.000 de metri pătraţi, din Bucureşti, aparţinând fostului ministru Elena Udrea, anunţă Profit.ro.

Procurorii DIICOT - Structura Centrală au trimis în judecată trei bărbaţi din Giurgiu, acuzaţi că aduceau droguri din Spania, pe care le vindeau elevilor.

Fiului primarului din Caracal vinde gaz și tâmplărie PVC spitalului și școlilor din orașul condus de tatăl său, prin fosta firmă care a aparținut chiar primarului.

Statele Unite au aprobat luni un acord ce prevede vânzarea a 96 de elicoptere de atac Apache Poloniei, aliat al Washingtonului şi sprijin major pentru Ucraina în războiul său împotriva Rusiei, informează AFP.

Un inel cu un design în formă de coroană, conceput şi purtat de legendarul rapper californian Tupac Shakur cu puţin timp înainte de asasinarea sa din 1996, a fost achiziţionat cu peste 1 milion de dolari la o licitaţie dedicată stilului muzical hip-hop de casa Sotheby's şi care s-a încheiat marţi, informează AFP.

Un bărbat din comuna Hărău din Hunedoara s-a ales cu dosar penal după ce a ucis doi câini, iar pe alți 12 i-a înfometat și le-a făcut diverse operații ca să le modifice aspectul. Animalele erau apoi vândute.

ANAF vinde un avion care a aparținut omului de afaceri Ovidiu Tender, ce a fost condamnat în 2015 la 12 ani și șapte luni de închisoare, ulterior fiind eliberat din penitenciar în 2019.

Pictorul român Victor Man, în vârstă de 49 de ani, a vândut, prin casa de licitații Christie's din Londra, lucrarea „Lumea din interior” cu două milioane de euro.

Mihai Chirica are de returnat în acest an 100.000 de lei, tot câștigul lui dintr-un an fiind de 167.000 de lei

Familia primarului va trebui să se descurce cu un coș lunar de circa 12.000 de lei, fără prea multe extravaganțe

Costel Alexe și-a vândut unul din apartamente cu 65.000 de euro, dar are în continuare datorii de 170.000 de euro la rude

Și pentru șeful CJ viața e complicată, rămânându-i puțini bani din salariu la câte debite areâ

E un miracol că șefii Iașului fac rost de sume mari de bani fără să apeleze la sistemul bancar, unde sunt dobânzi împovărătoare


Pagina 1 din 27