fbpx
Ultima aniversare din viața lui Constatin Sofian, aici alături de soția sa Mariana. Peste câteva luni a murit cu zile Ultima aniversare din viața lui Constatin Sofian, aici alături de soția sa Mariana. Peste câteva luni a murit cu zile

Dr. Moartea la Arcadia. Luați-i bisturiul medicului Chichirău: al doilea mort în doi ani! Drama de la Huși, trasă la indigo


Un ieșean în vârstă de 57 de ani, cu cinci copii, a murit, recent, după o operație făcută la Spitalul Arcadia de medicul Iulian Dragoș Chichirău Viforeanu. Constantin Sofian a suferit o intervenție chirurgicală pentru hemoroizi. După operație, starea i s-a deteriorat constant, iar după o lună a murit. Familia acuză faptul că, în timp ce bărbatul se simțea din ce în ce mai rău, medicul i-a sfătuit să-i pună perfuzii și să-l țină departe de spitalele de stat ca să nu ia Covid-19.

Cazul nu este singular în activitatea lui Chichirău Viforeanu. Același medic este cercetat, din 2018, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, după decesul Smarandei Donose (37 de ani). Și aceasta a suferit o operație relativ banală - laparoscopică de colecist. După o lună de chinuri, a murit, de șoc hemoragic, pe fondul septicemiei. În cei doi ani de când s-a produs decesul Smarandei, procurorii nici măcar nu l-au audiat pe medicul Chichirău Viforeanu.

„Nu-l duceți la spital!”

Soția lui Constantin Sofian, Mariana, a povestit că soțul său era diagnosticat, din 2017, cu rectocolită, o afecțiune a intestinelor, și, în 2020, începuse să aibă dureri mari când mergea la baie. “Pe 16 mai am fost cu el la consult la Arcadia. Aici a ajuns la doctorul Iulian Dragoș Chichirău Viforeanu, care i-a recomandat o intervenție chirurgicală. Pe 19 mai, după ce toate analizele au ieșit în regulă, inclusiv testul Covid-19, l-a băgat în sala de operații. Seara era bine, m-a sunat, singura problemă era diareea. Din această cauză, a mai rămas în spital până pe 21 mai”, își amintește Mariana Sofian.

Doctorul Iulian Dragoș Chichirău Viforeanu, o nouă controversă

După externare, starea lui Constantin s-a agravat pe zi ce trecea. Nu mai putea mânca, avea diaree încontinuu. „L-am sunat pe medicul Chichirău să-i spun asta, mi-a zis să nu-l duc la spital, că ia Covid-19. I-am zis că sun la 112, să-l duc la UPU, a spus că e plin de coronavirus acolo. Am chemat o asistentă acasă, să-i facă perfuzii timp de câteva zile. Dar, se simțea din ce în ce mai rău”, spune femeia.

Constantin a slăbit rapid, de la 90 de kg la 60 kg. Se stingea în fața familiei și nu știau ce are. Pe 19 iunie, la exact o lună de la operație, a căzut la pământ, pe drum spre baie. Era slăbit și deshidratat. Pe 20 iunie, familia a trecut peste recomandarea medicului și a sunat la 112. Constantin Sofian a ajuns la Spitalul „Sf. Spiridon”, unde, pe 21 iunie, a murit.

„Pe certificatul de deces au trecut insuficiență respiratorie, insuficiență multiplă de organe, pancreatită acută, hipertensiune. Dar, sunt afecțiuni pe care soțul meu nu le avea înainte de operație, am aflat de ele atunci”, explică Mariana Sofian.

Vrea o explicație de la Arcadia

„Cred că i-au interesat doar banii. Cineva ne-a explicat că soțul meu avea fisuri anale și hemoroizi din cauza colonului iritabil, boală pentru care era sub tratament. Medicul acesta cu care am vorbit ne-a mai spus că, în mod normal, nici nu ar fi trebuit operat”, ne-a declarat Mariana Sofian.

După decesul soțului, și-a chemat unul dintre copii din străinătate. S-a pus problema autopsiei, dar au renunțat, după o discuție în familie. „Mi-a spus unul dintre copii: ce rost are să-l distrugem și mai mult? Am renunțat la autopsie. Dar nu renunț la a cere un punct de vedere de la Arcadia. A procedat bine sau nu medicul? A făcut ce trebuie, trebuia neapărat operat sau a fost totul pentru bani?”, mai spune văduva.

Operația și o zi în plus de spitalizare au costat undeva la 5.000 de lei. „Nu vreau acum nimic de la ei. Nu vreau decât să știu cum a fost posibil să moară într-o lună, sub ochii mei. Cum a fost posibil să întreb dacă să-l duc la spital și să-mi spună nu. Pentru că noi am făcut tot posibilul să-l scăpăm”, afirmă Sofian.

Specialist: „Omul acela nu suferea de hemoroizi

Un specialist din Iași a precizat despre acest caz pentru REPORTER DE IAȘI: „Omul acela nu suferea de hemoroizi sau poate suferea, dar nu asta a fost cauza simptomelor. Din descrierea lor rezultă că avea rectocolită ulcero-hemoragică, cunoscută și sub denumirea de colită ulcerativă (altfel spus, nu-ți mai funcționează intestinal - de asta omul scoatea afară tot și a slăbit într-o luna 10 kg sau cât a slăbit). Tratamentul în situația aceasta este cu singurul medicament care dă rezultate - salazopirină și, totodată, pentru a compensa pierderea în greutate, omul trebuie perfuzat și băgat nutriție pe venă. Cu siguranță, ajunge și la anemie și trebuia, probabil, și o transfuzie de sânge. Nu trebuia operat de hemoroizi, ci pus un diagnostic corect, să nu moară omul cu zile cum i s-a întâmplat”.

Cei cinci copii ai lui Constantin Sofian

REPORTER DE IAȘI a solicitat, vineri, 7 august, la telefon și în scris, pe mail, un punct de vedere oficial al Spitalului, punct de vedere care nu a fost transmis până la ora editării acestui text. Nici medicul Chichirău Viforeanu nu a putut fi contactat, în ciuda unor încercări repetate. 

Cazul Smaranda Donose

Este al doilea deces din ultimii doi ani pentru un pacient al medicului Iulian Dragoș Chichirău Viforeanu. Primul a fost în 2018, povestea tragică fiind relatată, anul trecut, de REPORTER DE IAȘI. Smaranda Donose, o tânără de 37 de ani, originară din Huși, cu doi copii, a murit în chinuri la o lună de la o operație realizată de același medic.

În iulie 2018, Smaranda Patraș-Donose (foto jos) s-a dus la un control la Spitalul Arcadia pentru că simțea o durere în partea dreaptă, sub coaste. În urma consultației, medicul i-a recomandat o banală operație laparoscopică de colecist. A fost operată pe 9 iulie, iar pe 10 a ieșit din spital. Potrivit biletului de externare, starea acesteia era „vindecat”, deși era galbenă și se simțea foarte rău. Pentru că starea femeii s-a agravat cu fiecare zi, mamai ei l-a sunat pe medic, pe Chichirău Viforeanu.

Pe 19 iulie, Smaranda a ajuns din nou la Arcadia, unde a fost operată a doua oară, clasic. După a doua operație, medicul Viforeanu a trimis-o pe Smaranda acasă.

Pe 27 iulie, tânăra a ajuns la Spitalul ”Sf. Spiridon”, cu peritonită, și a fost operată a treia oară, curățată, și i s-a pus un al treilea dren. A fost externată pe 12 august, starea fiind, potrivit biletului de ieșire, „vindecat chirurgical”.

Pe 18 august, a revenit la Spitalul „Sf. Spiridon”, a stat alte câteva zile, iar starea pacientei părea staționară. „Într-una din seri, am plecat de la ea de la spital. Am ajuns acasă la apartamentul lor din Iași. I-am dat un sms că am ajuns, i-am zis că cei mici, copiii, sunt bine și i-am urat noapte bună”, a rememorat Valeria. Dar, tânăra nu a mai răspuns. Mama a încercat, de la 11 la 1 noaptea, să afle de ce.

Târziu, a aflat: murise, operată a patra oară.

Doctorul nu a fost nici măcar audiat

Încetineala anchetei în cazul morții Smarandei Donose este strigătoare la cer. Avocata familiei, Roxana Blaga, spune că, din august 2018, medicul nu a trecut pe la Parchet. „Văd acum că și în acest caz situația este identică, medicul este același. Pacientul a fost externat, s-a simțit tot mai rău și, după o lună, a murit. În cazul nostru, identic, de doi ani nu s-a mișcat mai nimic. S-a făcut o expertiză, la care au apărut acum și detalii noi, documente noi, pe care le vom atașa la dosar. Avem o plângere la Colegiul Medicilor, de anul trecut, și nu a fost discutată într-un an la ei. Acum, dacă totuși crește numărul de morți de la medicul Chichirău, poate, totuși, se ocupă cineva de cazuri”, a precizat avocata Blaga.

Article image
Tinerei de 37 de ani, cu doi copii, i s-a recomandat operație laparoscopică de colecist, dar nici măcar acest diagnostic nu a mai fost atât de sigur, în cursul anchetei medicale. A fost externată cu icter mecanic de la Arcadia, semn că se greșise ceva. „Medicul ne-a ignorat timp de-o săptămână, deși fata se simțea rău”, povestește mama Smarandei Donose. Au operat-o din nou la Arcadia, medicul fiind același: Dragoș Chichirău...
Autor Cezar Moraru Anchete 15 Aprilie 2019


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        
Go to top