fbpx
Nu e glumă, e penal: primarul Dumitru Laiu a luat pășunea Primăriei de la vărul Dumitru Laiu și a dat-o fiului său – Dumitru Laiu

Nu e glumă, e penal: primarul Dumitru Laiu a luat pășunea Primăriei de la vărul Dumitru Laiu și a dat-o fiului său – Dumitru Laiu


Primarul PNL din Ceplenița a intrat în conflict de interese. A semnat ca primar concesionarea directă către fiul său a patrimoniului public. Concesionarea pășunii s-a făcut fără licitație și fără aprobarea Consiliului Local.

Primarul comunei ieșene Ceplenița a riscat totul pentru a-i da fiului o bucată din pășunea localității. El a intrat în conflict de interese cu un contract din 2017, în care părțile sunt primăria pe care o conduce și odrasla. Întrebat despre contract, primarul Dumitru Laiu recunoaște senin: „Da, este cu fiul meu”. Dar este nedumerit că s-a aflat. Pentru aceeași situație, trasă la indigo, fostul primar al Pașcaniului, Grigore Crăciunescu, a fost condamnat la un an și zece luni de închisoare cu suspendare: i-a concesionat fiului, când conducea orașul, 110 mp de teren pentru o firmă condusă de acesta.

Conflictul: 0,9 ha pentru fiu

Primarul comunei ieșene Ceplenița, liberalul Dumitru Laiu, este într-un grav conflict de interese pentru că a semnat un contract de concesionare pentru o suprafață de pășune direct către fiul său.
Contractul este din luna mai a anului 2017, imediat după ce a fost desființată o asociație agricolă condusă, în aceeași stare de incompatibilitate, de către vărul său, angajat în Primărie. Documentul a fost încheiat direct, fără o procedură de achiziție prealabilă, fapt confirmat chiar de către primar.
Contractul este între Primăria comunei Ceplenița, condusă de Dumitru Laiu, și Dumitru D. Laiu, fiul său. Suprafața: 0,9 hectare din pășunea comunală, adică exact cât se cuvenea pentru creșterea unei bovine, conform legii, și pentru subvenția cuvenită.

Primarul Dumitru Laiu i-a dat pământ fiului său, Dumitru Laiu. Coincidență

Contactat de REPORTER DE IAȘI, primarul Dumitru Laiu s-a arătat susprins că s-a aflat de contract, încercând să afle de unde există informația. Dar, întrebat la obiect despre relația cu Dumitru D. Laiu, a confirmat fără rezevre: “Da, este fiul meu”.
După care a cerut hârtie oficială pentru a răspunde la celelalte întrebări: cât este chiria anuală, pe ce perioadă s-a încheia contractul, ce subvenții s-au acordat pentru acea suprafață. Nu a răspuns nici după două zile la hârtie, după cum nu a răspuns nici la telefon pentru a detalia cazul.
Surse din cadrul Primăriei ne-au explicat că este stabilită o chirie modestă pentru hectarul de pășune: “Sunt câțiva zeci de lei anual chirie, mi-a trecut prin mână acest contract, știu detaliul acesta. Pentru acești bani și o bovină despre care nu știm dacă există se fac anual decontări de subvenții”.

Subvențiile anuale ajung la 500.000 de lei

Înainte de a fi încheiate contracte individuale pentru cele peste 800 de hectare ale comunei, a existat la Ceplenița Acociația Crescătorilor de Bovine. Aceasta a fost condusă, în aceeași stare de conflictd e interese, de către Dumitru Laiu – un văr al primarului.
„Este o coinvidență de nume, nu este rudă cu mine”, a precizat Dumitru Laiu – primarul comunei. Alte surse din Primărie au spus însă că Dumitru Laiu de la asociație este, de fapt, vărul primarului, iar acesta a rezervat, ani de-a rândul, cele peste 800 de hectare de pășune pentru Asociație.
„Ani de-a rândul, fără să fie deranjată de nimeni, deși oamenii din sat aveau și ei nevoie de pășune la animale, Asociația Crescătorilor de Bovine Ceplenița a decontat anual sume de până la 500.000 de lei din subvenții, fără ca animalele să existe în realitate”, spun sursele din Primărie.
Conform bilanțurilor depuse la Ministerul Finanțelor, entitatea a avut decontări de 240.000 – 500.000 de lei anual, în perioada analizată 2014-2016.

Concesiunea de la primar către fiu s-a făcut fără licitație

ANI numește asta conflict de interese

„În 2016, s-a schimbat legislația, anul următor pășunea de 800 de hectare a fost spartă în câteva zeci de pășuni și primarul i-a dat acel hectar fiului său, fără să îl intrereseze că este conflict de interese”, a mai precizat sursa din Primărie.
În Ghidul privind incompatibilitățile și conflictul de Interese, Agenția Națională de Integritate notează, bazat pe legislația în vigoare, că primarii nu pot semna contracte în care sunt parte rudele lor. La punctul 4, ghidul menționează: “Primari si viceprimari: Conform art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, primarii si viceprimarii sunt obligaţi să nu emită unact administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie dacă aduce vreun folos material pentru:
-propria persoană;
- pentru soţ/soţie;
- rudele sale de gradul I.
Actele emise cu încălcare acestei reguli sunt lovite de nulitate absolută.”

Primarul Pașcaniului și-a terminat rapid cariera politică după ce a făcut afaceri cu fiul său pe patrimoniul public

Crăciunescu, la Pașcani, și-a pierdut mandatul pentru același lucru

Fostul deputat și primar liberal al Pașcaniului Grigore Crăciunescu a fost condamnat la un an și zece luni de închisoare cu suspendare tocmai pentru conflict de interese. Grigore Crăciunescu a fost trimis în judecată în octombrie 2013 de procurorii Parchetului General pentru conflict de interese.
Procurorii care l-au trimis în judecată au notat că liberalul, în calitate de primar al municipiului Pașcani, a perfectat nouă acte juridice cu societăți comerciale al căror reprezentant legal era fiul său. S-a realizat, astfel, un folos material pentru acesta, la diferite intervale de timp. Fostul primar fusese administrator într-una dintre societăți, până când a fost ales.

Conflict de interese pentru o parcare de 110 mp

Unul dintre actele juridice incriminate a vizat concesiunea prin încredințarea directă a unei suprafețe de teren intravilan, situat vizavi de primăria orașului Pașcani și în imediata vecinătate a sediului uneia dintre societățile comerciale al căror administrator era fiul său.
Atribuirea suprafeței de 110 mp de teren s-a realizat prin concesionare directă, fără licitație publică, pentru o perioadă de 25 de ani, la un preț de 219 euro/an – subevaluat față de proiectul inițial în care prețul fusese de 1.021 euro/an. Terenul a fost dat de către primar firmei fiului pentru construirea unei parcări.
Celelalte acte juridice incriminate au avut ca obiect activitatea de publicitate stradală prin panouri publicitare amplasate pe suprafețe de teren de la 1 la 5 mp în Pașcani, în zonele cu cea mai bună vizibilitate.

Article image
Un nou exemplu de jaf din bani publici în comuna Balș, acolo unde primarul încasează lunar indemnizația de însoțitor a unei persoane cu handicap grav permanent. Centrul de zi din localitate n-a funcționat nici măcar o secundă, dar, de la finalul anului trecut, are un șef: viitoarea noră a unui funcționar din Primărie.
Autor cristi tanasa Anchete 25 Iunie 2020


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        
Go to top