fbpx
Portokal
Foto: Westfalen Blatt Foto: Westfalen Blatt

Un român care și-a ucis în bătaie iubita în Germania, achitat pe motiv că suferă de schizofrenie paranoidă


Un român care și-a ucis iubita, de asemenea româncă, a fost achitat de justiția germană de acuzația de omor, pe motiv că suferă de schizofrenie paranoidă. Bărbatul va fi închis însă într-un spital de psihiatrie.

Nicolae I., de 36 de ani, din București, a fost achitat marți de a zecea cameră penală a Curții din Bielefeld de achiziția de omucidere ca urmare a schizofreniei paranoide de care suferă, dar va fi internat într-un spital de psihiatrie, scrie Westfalen Blatt, citat de Știrile Pro TV.

„Nu putem, nu vrem și nu trebuie să te învinovățim, legea interzice o pedeapsă. Ești bolnav și trebuie să fii tratat”, a motivat judecătorul Christoph Meiring.

Bărbatul și-a ucis iubita din bătaie în noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2020, după ce Florentina P. i-ar fi insultat copiii.

Femeia a suferit fracturi craniene și a murit înecată în propriul sânge.

Nicolae avea 2 copii și s-a mutat cu Florentina în octombrie 2019, în localitatea Borgholzhausen, din Renania de Nord.

Femeia nu știa de problemele psihice ale bărbatului, care manifesta porniri schizoide încă din România, acesta fiind și motivul pentru care a plecat, de altfel, în Germania, după ce a rupt legăturile cu toată familia.

Procurorii au susținut că bărbatul doar pretindea că este bolnav psihic pentru a evita pedeapsa, deși acesta declara, la un moment dat, în fața instanței, că „sistemul i-a furat sufletul și a vrut să-l omoare” iar copiii săi vor fi folosiți pentru a-l distruge.

La o altă înfățișare, Nicolae a spus că iubita sa îl înșela cu „șeful din România” și a cerut judecătorilor să fie condamnat la moarte.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
Go to top